Cinci bărbați din Briceni reținuți pentru facilitarea intrării ilegale în Moldova a bărbaților din Ucraina, în schimbul a 3.000 USD per persoană
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii SIS și cu sprijinul polițiștilor de frontieră, au reținut cinci bărbați din raionul Briceni pentru facilitarea trecerii frontierei spre Moldova a bărbaților din Ucraina, în afara punctelor de trecere a frontierei, în schimbul a 3000 dolari americani per persoană.
Aceștia au vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, iar liderul grupului este angajatorul celorlalți reținuți, într-o întreprindere din domeniul agricol. Aceștia fac parte dintr-un grup criminal organizat transfrontalier și au fost reținuți după ce au transportat doi bărbați ucraineni în Chișinău, care urmau să tranziteze Moldova spre Uniunea Europeană și care le-au achitat serviciile ilegale prin criptomonedă – echivalentul a circa 3000 dolari americani pentru fiecare persoană.
Reținerea celor cinci a avut loc în data de 3 aprilie 2023, iar ulterior perchezițiilor au fost ridicate dispozitive de comunicare – telefoane mobile și stații radio. După audierea acestora, procurorii PCCOCS le-au prezentat învinuirile pentru organizarea migrației ilegale și au depus demersuri pentru aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.Investigațiile continuă, timp în care membrii grupului infracțional reținuți beneficiază de prezumția nevinovăției.
ANI a constatat o avere nejustificată de peste 871.000 de lei la directoarea Centrului „Speranța”
ANI a constatat o avere nejustificată de 871 de mii de lei la directoarea Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități „Speranța” din Vadul lui Vodă. Potrivit actului de constatare emis, suma rezultă din diferențele stabilite pentru anii 2019 și 2025.
Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile
Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.