Serviciile secrete ucrainene: Rusia vrea să își anunțe „victoria” asupra Ucrainei pe 24 februarie: „O victorie asupra NATO”
Pe 24 februarie, când se împlinesc trei ani de la lansarea invaziei ruse în Ucraina, Kremlinul ar urma să declare o presupusă victorie asupra Ucrainei și NATO, potrivit serviciilor secrete de la Kiev.
„Rusia se pregătește să declare o presupusă «victorie» în războiul împotriva Ucrainei până la 24 februarie 2025, când se vor împlini trei ani de la începerea războiului. În plus, aceste planuri ar putea include și o «victorie a Rusiei asupra NATO»”, precizează serviciile secrete ucrainene, potrivit ziarului ucrainean Ukrainska Pravda.
Kremlinul ar fi dat instrucțiuni pentru o intensificare a eforturilor de dezinformare, pentru a discredita Ucraina și a dezamăgi populația ucxraineană. Potrivit sursei citate, Kremlinul a cerut serviciilor sale de informații să utilizeze discuțiile SUA-Rusia de la Riad, din 18 februarie, pentru atacuri informaționale. Acestea urmând să fie manipulate pentru a influența opinia publică.
Planurile Rusiei „pot include, de asemenea, pretenții privind o „victorie a Rusiei asupra NATO”, deoarece propaganda Moscovei a încadrat de mult războiul împotriva Ucrainei drept un conflict cu Alianța”, transmite agenția de informații a Ucrainei, potrivit Kyiv Post.
Moscova ar urma să utilizeze mai multe narațiuni în acest scop: „Occidentul a trădat Ucraina”, „Nici Moscovei, nici Washingtonului nu le pasă de opinia europenilor și ucrainenilor”, „SUA și Rusia au convenit totul pe la spatele Ucrainei”, „Guvernul ucrainean este ilegitim”, „Armata ucraineană pierde pe front” și „Oficialii corupți din Ucraina fură miliarde de dolari din ajutorul SUA”.
În același timp, în presa străină apar informații că Washingtonul s-ar opune etichetării Rusiei drept agresor într-o declaraţie comună a G7 care marchează 3 ani de la invazia la scară largă a Ucrainei de către Moscova.
Potrivit Financial Times, cinci surse anonime ar fi declarat că Statele Unite se opun etichetării Rusiei drept agresor în declaraţia privind cea de-a treia aniversare a războiului din Ucraina. De aemenea, nu ar fi fost convenită încă participarea lui Zelenski la summitul virtual al liderilor Grupului celor Şapte programată luni, 24 ferbuarie.
Statele Unite refuză totodată, potrivit Reuters, să co-sponsorizeze un proiect de rezoluţie ONU care susţine integritatea teritorială a Ucrainei şi condamnă agresiunea rusă, la trei ani de la invazie.
Informațiile survin pe fondul negocierilor purtate de Washington cu Moscova la Riad.
Sursa: adevărul.ro
Trei soldați riscă 6 ani de închisoare și amendă de 120.000 de euro pentru bătaia dată unui tânăr care a avut nevoie de 417 zile ca să se recupereze
Patru bărbați, dintre care trei sunt soldați și doi frați, riscă până la șase ani de închisoare și o amendă de 120.000 de euro după ce au bătut un tânăr de 20 de ani într-o discotecă din centrul orașului Pamplona, în septembrie 2023. Incidentul, declanșat de o dispută banală, a lăsat victimei răni grave și sechele.
Cel mai vechi „prieten mafiot” al lui Putin a fost arestat în Rusia. Cine e Ilya Traber și de ce se tem alți oligarhi: „Știe prea multe despre Putin”
O mișcare tectonică a avut loc în interiorul elitei de la Moscova și Sankt Petersburg săptămâna trecută, când Serviciul Federal de Securitate (FSB) l-a reținut și plasat în arest pe Ilia Traber, un influent magnat portuar în vârstă de 75 de ani. Cunoscut în lumea interlopă și a afacerilor sub porecla „Anticarul”, Traber este considerat unul dintre ultimii piloni intangibili ai anilor ’90, având legături directe și extrem de vechi cu președintele Vladimir Putin.
(VIDEO) Un Lamborghini Aventador SVJ de peste 500.000 de euro a luat foc în timp ce era alimentat, la o benzinărie din Elveția: „Dezastru total”
Un supercar Lamborghini Aventador SVJ a fost complet distrus după ce a luat foc în timp ce era alimentat cu combustibil, într-o benzinărie din Oberarth, Elveția. Șoferul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a suferit arsuri grave și a fost transportat cu elicopterul la spital.