(SURSE) Noi detalii despre copilul găsit mort, la Cahul. Ucis cu sânge rece, în urma unor reglări de conturi din cauza unei fete

Au apărut noi detalii despre cazul copilului care săptămâna curentă, în după-amiaza zilei de joi 07 august, în jurul orei, 16:00 a fost găsit mort pe malul unui iaz din localitatea Andrușul de Sus, din raionul Cahul. Potrivit surselor PulsMedia.MD din teritoriu, dânsul a fost ucis cu sânge rece.

publicat de Vadim Ungureanu
duminică, 10 august 2025, 12:32
IP Cahul

Este vorba despre adolescentul în vârstă de 15 ani, din localitatea susmenționată, care a fost declarat dispărut după ce la data de 5 august curent, în jurul orei 20:00, a plecat de acasă într-o direcție necunoscută și nu a mai dat niciun semn de viață.

Două zile mai târziu acesta a fost găsit zăcând fără suflare pe malul iazului din localitate având pe suprafața corpului mai multe plăgi provocate cu un cuțit.

(UPDATE) Tragedie la Cahul. Minorul dispărut acum două zile, găsit mort într-un râu

Oamenii legii au demarat imediat o anchetă, din grupul de investigații făcând parte însuși șeful IP Cahul, Ștefan Nucă, menționează sursele noastre din teritoriu.

Organele de drept au stabilit că minorul de 15 ani ar fi avut un conflict cu un alt adolescent din aceeași localitate, în vârstă de 17 ani, care i-ar fi insultat prietena de mai multe ori.

Cei doi și-ar fi dat întâlnire pentru a-și regla conturile, iar adolescentul de 17 ani l-a atacat cu un cuțit de mai multe ori, după care l-a strangulat cu o funie până când l-a ucis. După comiterea crimei, individul a abandonat cadavrul copilului de 15 ani și a fugit într-o direcție necunoscută.

Sursele noastre menționează că după ce au fost efectuate toate măsurile speciale de investigații de către angajații IP Cahul, inclusiv expertiza medico-legală, pe parcursul zilei de ieri, 10 august, s-a reușit identificarea și reținerea suspectului.

Pe numele acestuia a fost pornită o cauză penală, iar astăzi urmează a fi escortat în fața judecătorului de instrucție pentru a i se acorda mandat de arest pentru 30 de zile.

(VIDEO) 15 persoane reținute în urma unor percheziții într-un call-centru suspectat de escrocherii cu investiții online

Angajații Direcției de Poliție Chișinău, în comun cu polițiștii și procurorii sectorului Buiucani, au desfășurat, ieri, percheziții la douǎ call centre suspectate de implicare într-o schemă de escrocherii cu investiții online. Acțiunile au fost realizate cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”. În urma perchezițiilor, 15 persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 59 de ani, au fost reținute pentru 72 de ore.

„Ofițeri SIS” de ocazie au dat un tun de aproape 200 000 de lei în Chișinău. Victima „acuzată” de susținerea teroriștilor

Un bărbat de 64 de ani din Chișinău a rămas fără 160 000 de lei după ce a fost înșelat de persoane care s-au prezentat drept angajați ai Poliției și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Victima a transmis banii prin intermediul unui curier, după ce a fost intimidată cu acuzații false privind presupusa susținere a unei grupări teroriste.

(VIDEO) Caz de „spionaj” la Chișinău? Ins reținut de SIS și PCCOCS pentru că ar fi cules neautorizat informații, în detrimentul securității naționale

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS), investighează activitatea unei persoane bănuite că ar fi acționat în interesul și la indicațiile reprezentanților unui serviciu special străin și a structurilor de securitate neconstituționale din regiunea transnistreană, în scopul culegerii neautorizate de informații, în detrimentul securității naționale a Republicii Moldova.