Cine este „Ricky” sau „Mando R”, liderul regional al Cartel del Noreste arestat în Mexic
În urma unei operațiuni conduse de Ministerul Apărării Naționale, împreună cu marina, Procuratura Generală (FGR), Garda Națională (GN) și Ministerul Securității și Protecției Cetățenilor (SSPC), Ricardo González Sauceda a fost arestat. Cunoscut sub numele de „Ricky” sau „Mando R”, acesta este un lider regional al Cartel del Noreste, unul dintre cele mai puternice și violente carteluri din Mexic, relatează UnoTV.
Creierul atacurilor și omuciderilor
Operațiunea a avut loc în Nuevo Laredo, statul mexican Tamaulipas, și reprezintă o lovitură grea pentru Cartel del Noreste (CDN), unde González Sauceda este considerat al doilea la comandă, după Juan Cisneros Treviño, alias „Juanito Treviño”. Gruparea criminală aflată sub comanda lui „Ricky” are o prezență în Nuevo León, Tamaulipas și Coahuila.
În vârstă de 27 de ani, „Mando R” este acuzat că este presupusul creier din spatele extorcărilor, omuciderilor și atacurilor împotriva membrilor Forțelor Civile din Nuevo León. Potrivit investigațiilor, la 17 august 2024, Ricardo González Sauceda a coordonat un atac violent în Nuevo Laredo prin celulele operaționale cunoscute sub numele de „Los Chukys” , care a dus la moartea a doi soldați și rănirea altor cinci.
În plus, în 2022 a fost implicat în uciderea a șase membri ai Forțelor Civile din Nuevo León. În timpul operațiunii, agenții de securitate l-au identificat pe González Sauceda purtând o armă de foc, așa că a fost arestat pentru a evita orice risc pentru populație. După capturarea sa, acesta a fost informat despre drepturile sale și a fost pus la dispoziția Parchetului.
Două mandate de arestare pe numele său
Suspectul are două mandate de arestare în vigoare: unul pentru tentativă de omor și infracțiuni împotriva instituțiilor publice și altul pentru furt, privare de libertate și omor calificat. Forțe importante da fost mobilizate la capturarea lui Ricardo González Sauceda. Foto: Hepta
Potrivit buletinului oficial, prin această arestare, autoritățile urmăresc să consolideze securitatea în regiune și să restabilească liniștea cetățenilor. După arestarea lui Ricardo González Sauceda, acoliții din Cartel del Noreste au declanșat un val de violențe în regiune, inclusiv schimburi de focuri și blocaje rutiere.
Primarul Carmen Lilia Canturosas Villarreal le-a cerut cetățenilor să nu iasă afară decât dacă este necesar. Zone precum Buenavista și Nueva Era au fost scena unor confruntări armate cu arme de calibru mare. Cartelul Noreste, cu aripa armată numită „Chukys”, are o înclinație spre violența totală. Localicii cred că au adoptat personajul horror ca mascotă, tocmai să își bage inamicii în sperieți.
sursa: libertatea.ro
Netanyahu pierde majoritatea parlamentară în Israel. Rezultatele alegerilor deschid calea unor negocieri dificile pentru formarea noului guvern
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și aliații săi au pierdut majoritatea în Parlament, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor legislative desfășurate pe 27 octombrie, relatează Associated Press.
Una dintre cele mai mari rafinării din Rusia, în flăcări, după un atac ucrainean cu drone
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de 29 spre 30 octombrie la rafinăria de petrol Novokuibîșevsk din regiunea rusă Samara, în urma unui atac aerian coordonat cu drone kamikaze ucrainene, relatează The Kyiv Independent.
Una dintre ultimele publicații independente din Rusia se închide definitiv, după decenii de activitate: „Societatea rusă este distrusă sistematic”
Publicația independentă rusă Novaya Gazeta a anunțat că își va înceta definitiv activitatea în noiembrie 2026, invocând presiunile tot mai intense exercitate de autoritățile ruse, pierderea sediului redacției și blocarea surselor de finanțare, relatează The Guardian.