Viorel Cernăuțeanu a avut o întrevedere cu Delegația Secretariatului General OSCE

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a avut o întrevedere cu Delegația Secretariatului General OSCE.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 14 martie 2023, 10:25
Viorel Cernăuțeanu cu Delegația Secretariatului General OSCE

Ședința de lucru se înscrie în demersurile ambelor părți de a dezvolta Poliția Republicii Moldova  la standardele europene.

În debutul discuțiilor, Viorel Cernăuțeanu a prezentat membrilor delegației necesitățile Poliției Naționale la etapa actuală și pașii pe care îi întreprinde instituția pentru dezvoltarea capacităților angajaților. 

La rândul lor, reprezentanții Secretariatului General OSCE s-au arătat deschiși spre extinderea cooperării atât la nivel strategic, cât și operațional.

Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile

Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.