Ri Sol Ju, soția liderului nord-coreean, reapare public după un an și jumătate la inaugurarea unui mega-complex turistic
Ri Sol Ju, soția liderului nord-coreean Kim Jong Un, și-a făcut reapariția public după un an și jumătate alături de soțul său la deschiderea unui complex turistic important în regiunea Kalma de pe coasta de est a țării, informează EFE.
Fotografiile publicate joi de agenția de știri nord-coreeană KCNA o arată pe Ri stând în picioare sau așezată la câțiva pași în spatele soțului ei și a fiicei lor despre care se crede că se numește Ju Ae, la evenimentul care a avut loc miercuri după-amiază.
Ținuta lui Ri, îmbrăcată într-o cămașă albă, pantaloni negri largi și ceea ce pare a fi o geantă Gucci, contrastează cu costumul alb, cu un aer mai oficial, purtat de fiica ei, despre care se speculează că ar putea fi moștenitoarea regimului.
Exportul de bunuri de lux către Coreea de Nord este interzis în temeiul rezoluției 1718 a Consiliului de Securitate al ONU, care impune sancțiuni Phenianului pentru programele sale nucleare și de rachete balistice. Cu toate acestea, se știe că țara folosește valize diplomatice, scutite de vamă și inspecții, pentru a aduce astfel de articole drept cadouri familiei președintelui.
Este prima apariție publică a lui Ri Sol Ju după anul nou 2024, când în presa de stat au apărut imagini în care aceasta asista la un spectacol artistic.
În absența sa, fiica sa, Ju Ae, a ocupat scena centrală alături de Kim în timpul evenimentelor importante, lucru despre care Yang Moo Jin, președintele Universității de Studii Nord-Coreene din Seul, consideră că ar fi putut fi o strategie de a atrage atenția asupra tinerei, potrivit comentariilor către agenția de știri Yonhap.
Spre deosebire de soțiile celor doi foști lideri nord-coreeni, care au rămas în planul doi, Ri a apărut frecvent în mass-media de când Kim a preluat puterea în 2011.
Evenimentul ales pentru reapariția lui Ri a fost ceremonia de finalizare a construirii unui megacomplex turistic în regiunea de coastă Kalma din estul țării, pe care Kim a salutat-o 'drept una dintre cele mai mari realizări ale țării în acest an', potrivit KCNA.
Agenția de presă nord-coreeană relatează că acest complex poate găzdui 20.000 de oaspeți și oferă facilități pentru înot, sport și activități recreative, precum și servicii de vânzare cu amănuntul și catering.
'Zona turistică de coastă Wonsan Kalma ar trebui să joace un rol esențial în dezvoltarea culturii turistice a Coreei de Nord', a declarat Kim în timpul unui discurs pronunțat în cadrul evenimentului, potrivit KCNA, care a relatat că liderul a ordonat operatorilor să ofere turiștilor confort maxim și facilități de agrement.
Kim a descris stațiunea Kalma ca fiind primul pas în dezvoltarea turismului cultural în țară și a declarat că viitorul Congres al Partidului Muncitorilor, a cărui dată nu a fost încă anunțată, va confirma un plan major de dezvoltare a unor noi zone turistice pe scară largă în alte regiuni.
Ambasadorul rus în Coreea de Nord și membri ai ambasadei Federației Ruse au fost invitați la ceremonie, ceea ce indică faptul că se speră ca rușii să se numere printre turiștii străini care vor sosi în această stațiune.
Megacomplexul se va deschide pe 1 iulie, ceea ce va duce la anunțul așteptat al autorităților nord-coreene privind relaxarea suplimentară a frontierelor după ani de restricții ca urmarea a pandemiei de COVID19.
Sursa: agerpres.ro
Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite
Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".
Kremlinul anunţă negocieri directe cu Ucraina, mediate de SUA, la începutul lui noiembrie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite
Negocieri directe între Rusia şi Ucraina, mediate de către Statele Unite, sunt ”prevăzute” în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), anunţă vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.
Primul vapor cu motorină rusească a plecat de la Primorsk spre Statele Unite, după ce Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil. Sunt 40.000 de tone și în două săptămâni ajung în America
Primul vapor cu motorină rusească a plecat spre Statele Unite. Transportul a fost organizat după ce Donald Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil în SUA. În două săptămâni, petrolierul încărcat cu 40.000 de tone de motorină ar urma să ajungă în America.