Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, conduce delegaţia PE la Budapest Pride: „Dragostea nu poate fi interzisă”

Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, va conduce delegaţia PE la Budapest Pride, eveniment care a fost interzis de poliţia din Budapesta. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut Ungariei să revină asupra interzicerii Gay Pride, în timp ce guvernul de la Budapeste le-a trimis o scrisoare ambasadorilor UE, prin care le cere să nu participe la marş.

publicat de Veronica Ciortan
vineri, 27 iunie 2025, 15:13
Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, conduce delegaţia PE la Budapest Pride: „Dragostea nu poate fi interzisă”

Premierul Viktor Orban a amenințat cu „consecinţe legale” pentru organizarea sau participarea la marşul Pride de la Budapesta. 

„Vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă (Grupul Verzilor/ALE) va conduce delegaţia formată din 72 de europarlamentari care participă în perioada 27-28 iunie la parada Budapest Pride, în semn de sprijin pentru comunitatea LGBTQIA+ din Ungaria. Evenimentul interzis de Viktor Orban se organizează cu sprijinul organizaţiei Budapest Pride şi al primarului liberal al Budapestei, Gergely Karácsony. Peste 60.000 de persoane sunt aşteptate să participe la Budapest Pride”, conform unui comunicat citat de News.ro. 

În calitatea sa de vicepreşedinte al Parlamentului European responsabil pentru relaţia cu societatea civilă, Nicu Ştefănuţă va avea o întâlnire cu o serie de ONG-uri care activează în domeniul statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei, printre care Transparency International şi Amnesty International. 

„Dragostea nu poate fi interzisă” 

Sâmbătă, 28 iunie, după marşul Budapest Pride, Nicu Ştefănuţă va vorbi în faţa mulţimii.

„La Budapest Pride, voi transmite un mesaj clar: dragostea nu poate fi interzisă, iar demnitatea umană nu are graniţe. Comunitatea LGBTQIA+ din Ungaria nu este singură. În calitate de Vicepreşedinte al Parlamentului European, susţin fără echivoc lupta pentru egalitate, libertate şi drepturile omului. Acolo unde guvernele ridică ziduri de ură, noi vom construi punţi de solidaritate. Europa este acasă pentru toţi, indiferent de cine sunt sau pe cine iubesc”, declară Nicu Ştefănuţă. 

La nivel diplomatic, Nicu Ştefănuţă va avea o scurtă întrevedere cu ambasadorul României la Budapesta, Gabriel Şopandă, în cadrul expoziţiei Sânzienele, organizată de Ambasada României în Ungaria şi de Institutul Cultural Român din Budapesta. 

Nicu Ştefănuţă este europarlamentar independent. Este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) şi Vicepreşedinte al Parlamentului European. În prezent este membru al comisiei pentru Bugete şi al comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie. Totodată, europarlamentarul activează ca membru supleant în Comisia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Comisia pentru Sănătate Publică.

Orban amenință cu „consecinţe legale” 

Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că vor exista „consecinţe legale” pentru organizarea sau participarea la marşul Pride de la Budapesta, ceea ce încalcă interdicţia impusă de poliţie asupra acestui eveniment planificat pentru sâmbătă în capitala Ungariei. 

„Suntem adulţi şi recomand ca fiecare să decidă ce vrea, să respecte regulile... şi dacă nu o fac, atunci ar trebui să se confrunte cu consecinţe legale clare”, a declarat Orban pentru postul de radio public. 

Parlamentul ungar, în care partidul de dreapta Fidesz al lui Orban deţine o majoritate covârşitoare, a adoptat în martie o legislaţie care a creat o bază legală pentru poliţie de a interzice marşurile LGBTQ, sub pretextul protecţiei copiilor.

De asemenea, permite poliţiei să utilizeze sisteme de recunoaştere facială pentru a identifica persoanele care participă şi pentru a aplica amenzi.

Sursa: digi24.ro

Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite

Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".

Primul vapor cu motorină rusească a plecat de la Primorsk spre Statele Unite, după ce Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil. Sunt 40.000 de tone și în două săptămâni ajung în America

Primul vapor cu motorină rusească a plecat spre Statele Unite. Transportul a fost organizat după ce Donald Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil în SUA. În două săptămâni, petrolierul încărcat cu 40.000 de tone de motorină ar urma să ajungă în America.