Un bărbat de 46 de ani, salvat după ce a căzut în gol de pe acoperișul unui bloc părăsit din Ocnița
În după-amiaza zilei de 12 noiembrie 2026, salvatorii din nordul țării au intervenit pentru a salva o persoană căzută în gol între pereții unei clădiri abandonate din orașul Ocnița. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:08, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Potrivit informațiilor înregistrate, un bărbat a rămas blocat între pereții construcției, după ce a căzut de pe acoperișul unui bloc părăsit cu trei nivele, scrie nordinfo.md.
Pentru efectuarea misiunii de salvare, la fața locului a intervenit un echipaj de salvatori. Ajunși la destinație, angajații IGSU au stabilit că un bărbat în vârstă de 46 de ani, se afla la o adâncime de aproximativ 6-8 metri, într-un spațiu îngust cu o lățime de circa 50 de centimetric.
„În scurt timp, angajații IGSU, utilizând echipamentul specializat, au reușit să extragă victima la suprafață. Acesta, fiind în stare conștientă, a fost preluat de medici și transportat la spital pentru îngrijiri medicale necesare”, precizează IGSU.
Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de organele de drept.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 33 de situații de risc.
Cinci incidente aeriene în Republica Moldova, în perioada 7–13 noiembrie 2026
În perioada 7–13 noiembrie 2026, atacurile Federației Ruse asupra Ucrainei au continuat, provocând distrugeri și victime în rândul populației civile, menținând astfel și riscuri de securitate pentru statele din regiune, inclusiv Republica Moldova.
Extragere ilegală de argilă la Ocnița. Agentul economic, obligat să achite peste 120 de mii de lei
Un agent economic din domeniul construcțiilor a fost obligat să achite peste 120 de mii de lei amendă și despăgubiri pentru exploatarea ilegală a unui zăcământ de argilă. Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, acesta a extras argilă de pe un teren public cu destinație agricolă din extravilanul localității Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița, fără a avea actele permisive necesare
(VIDEO) De la 150 de metri adâncime până în sticlă: ce nu știai despre apa Gura Căinarului
V-ați întrebat vreodată de ce unele ape au un gust neutru, iar altele sunt ușor sărate? Deși la prima vedere par produse asemănătoare, apele pot avea compoziții foarte diferite. Totul depinde de sursa din care provin și de mineralele pe care le conțin. Iar aceste diferențe influențează nu doar gustul, ci și aportul de minerale în organism.