Crimă la Fălești. Un oaspete și-a omorât gazda cu pumnii și picioarele
Un bărbat a murit, după ce a fost ucis în bătaie de către un consătean. Crima a avut loc la data de 1 ianuarie, în jurul orei 20:00, în localitatea Pînzăreni, din raionul Fălești, susțin sursele PulsMedia.MD din cadrul IP Fălești, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul.
Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 58 de ani, care a consumat alcool cu un consătean în vârstă de 37 de ani, care a avenit la el în ospeție.
Înre cei doi s-ar fi iscat un conflict spontan, care a culminat cu o tragedie. Oaspetele a început cu bestialitate să lovească cazda, cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, dar mai multe fiind aplicate în regiunea cutii toracice, până când acesta și-a dat duhul.
Individul bătăuș a fost încătușat de către oamenii legii și escortat la IP Fălești pentru a fi audiat, ulterior a fost reținut pentru 72 de ore și a fost plasat în Izolatorul de Detenție Provizorie din Bălți.
Aici este de menționat că pe parcursul anului 2024, pe teritoriul R.Moldova au fost comise 123 de omoruri, toate fiind descoperite și stabiliți făptașii, dintre care 13 sunt în fază de urmărire penală.
(VIDEO) Momentul în care un BMW intră cu viteză într-un autobuz, la Stăuceni. Sunt victime
UPDATE // În momentul producerii accidentului, BMW-ul se deplasa cu viteză excesivă. Momentul a fost surprins de camera de bord a altui automobil implicat în trafic, iar imaginile au fost expediate către PulsMedia.MD.
Copilă spulberată de o mașină, pe trecerea de pietoni, la Hîncești
O fetiță de 9 ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni de pe strada 31 August din Hîncești. Cazul a fost înregistrat joi, 21 octombrie.
UPDATE // Tragedia din sectorul Botanica. Șoferul„greu de găsit” la mai bine de 12 ore de la producerea accidentului mortal
UPDATE // La mai bine de 12 ore de la producerea accidentului mortal, produs în seara de 21 octombrie pe bulevardul Dacia, șoferul care se afla la volanul automobilului de model Skoda încă nu a fost identificat. Precizarea a fost făcută pentru Realitatea.md de Șefa Secției Comunicare și Protocol a Poliției Naționale, Diana Fetco.