Un bărbat a murit în urma unui accident, la Cantemir
Un bărbat a murit, după ce căruța cu care se deplasa a fost lovită de un automobil. Tragedia a avut loc în această dimineață, pe traseul G-132, între localitățile Baimaclia și Tartaul, raionul Cantemir
Preliminar, un bărbat de 54 de ani, aflat la volanul unei Honda, a tamponat din spate o căruță ce se deplasa pe același sens de mers.
În urma impactului, căruțașul, un bărbat de 45 de ani, a murit pe loc până la venirea ambulanței.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatele au arătat că acesta nu era băut la volan.
(VIDEO) Hoț cu ghinion în centrul Chișinăului. Camerele de supraveghere l-au surprins când a jefuit o femeie
Un tânăr de 20 de ani, originar din raionul Orhei, a fost reținut de polițiștii sectorului Centru al capitalei, fiind suspectat de comiterea unui jaf stradal.
Un pensionar și-ar fi împușcat vecinul, apoi s-a baricadat în casă, la Tighina. Mascații i-au împânzit strada
Un pensionar și-ar fi împușcat vecinul, apoi s-a baricadat în locuință. Incidentul a avut loc ieri, 1 noiembrie, în jurul orei 19:00, în orașul Tighina. Cei doi sunt certați de mai mulți ani, iar forțele de ordine au fost alertate de medicii de pe ambulanță, solicitați să acorde ajutor victimei.
(VIDEO) Pensionară cu rol colector al banilor din schemele de escrocherii cu callcentre, încătușată în UTA Găgăuzia
O femeie de 67 de ani, din capitală, a fost reținută în flagrant de polițiștii și procurorii sectorului Centru și cei ai Direcției de Poliție Chișinău. Aceasta este suspectată că ar fi fost implicatǎ într-o schemă de escrocherie, în urma căreia un bărbat de aceeași vârstă ar fi fost prejudiciat cu peste un milion de lei.