Rusia a lansat o serie de atacuri cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană
Rusia a lansat o serie de atacuri cu drone care au vizat Kievul, luni dimineaţă, iar unităţile de apărare aeriană au fost angajate în respingerea loviturilor timp de mai multe ore, a anunţat armata ucraineană, potrivit Reuters.
Martori au auzit numeroase explozii în Kiev, ceea ce părea a fi sisteme de apărare aeriană în funcţiune, şi au văzut obiecte fiind lovite în aer.
Kievul, regiunea înconjurătoare şi toată partea de est a Ucrainei au fost sub alertă de raiduri aeriene din jurul orei locale 01.00 luni (2200 GMT duminică).
"Mai multe UAV (vehicule aeriene fără pilot) inamice sunt deasupra şi în apropierea capitalei", a transmis Vitali Klitschko, primarul Kievului, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Forţele aeriene ale Ucrainei au precizat anterior pe Telegram că mai multe grupuri de drone ruseşti se îndreptau spre Kiev şi vestul Ucrainei. De asemenea, au declarat că au detectat lansarea mai multor bombe ghidate din părţile din Ucraina controlate de Rusia în jurul orei 04:40 a.m. (0140 GMT).
Moscova a lansat mai multe atacuri aeriene asupra Kievului şi Ucrainei pe parcursul lunii septembrie, vizând infrastructura energetică, militară şi de transport a ţării.
Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU la New York
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei
Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.
Siria: Nouă morţi, în urma unui atentat cu bombă la o cafenea din Damasc
Un atentat cu bombă la o cafenea din Damasc, capitala Siriei, s-a soldat cu moartea a nouă persoane, joi, potrivit autorităţilor siriene care încearcă să aducă pacea în ţară după mai bine de un deceniu de război civil, relatează AFP.