Femeie decapitată de propriul său fiu

O femeie din statul americam Arizona a fost decapitată de fiul ei chiar în ziua în care împlinea 50 de ani. Familia ei îi pregătise o petrecere-surpriză, potrivit autorităților locale citate de The Indepedent.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 2 octombrie 2024, 20:39
femeie decapitată de fiul ei

Teresa DeJesus Cruz Rubio, în vârstă de 50 de ani, a fost găsită moartă în casa ei din Glendale, Arizona. A fost înjunghiată de mai multe ori, apoi a fost decapitată. Fiul lui Rubio, Alejandro David Gonzalez, în vârstă de 25 de ani, a fost arestat și acuzat de uciderea femeii. 

Bărbatul a mărturisit că a ucis-o în timp ce era sub influența drogurilor, la doar 24 de ore după ce a fost eliberat din închisoare. Membrii familiei au făcut descoperirea macabră după ce Rubio nu a ajuns la petrecerea surpriză pe care familia ei o organizase de ziua ei de naștere, a relatat Fox10Phoenix. 

Sora victimei a contactat-o vineri după-amiază și au stabilit că se vor întâlni mai târziu. Dar Rubio nu a mai apărut, așa că membrii familiei au mers la ea acasă, deoarece erau îngrijorați. După ce au reușit să intre în casă, i-au găsit cadavrul sub o pătură. Chemați la fața locului, polițiștii au găsit dușul încă mergând și un cuțit plin de sânge în chiuvetă, a raportat Fox10Phoenix.

O cameră de supraveghere l-a surprins pe fiul lui Rubio plecând cu mașina acesteia de la locul crimei. Mai mult, polițiștii a spus că Gonzalez i-ar fi contactat membrii familiei folosind telefonul mobil al victimei, la scurt timp. Familia ar fi spus poliției că suspectul – care locuia cu mama sa după eliberarea sa din închisoare – are probleme de sănătate mintală și că este capabil de acte de violență. 

Polițiștii din Phoenix l-au găsit pe Gonzalez în mașina mamei sale, pe o autostradă. Suspectul ar fi avut răni pe mâini și brațe și pete de sânge pe haine. Potrivit poliției, Gonzalez a mărturisit crima, susținând că a luat metamfetamine și apoi a înjunghiat-o pe mama sa. 

El a susținut inițial că a avut un complice, lucru despre care poliția spune însă că nu există dovezi. Gonzalez a recunoscut în cele din urmă în fața poliției că și-a înjunghiat mama „de nenumărate ori folosind un cuțit de bucătărie, după care a decapitat-o”, a spus poliția. Bărbatul a fost inculpat pentru omor cu premeditare și furtul mașinii.

digi24.ro

O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei

Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.