Conducerea PG și PCCOCS va fi audiată de Comisia de evaluare a procurorilor
Comisia de evaluare a procurorilor va organiza audieri publice cu doi reprezentanți de rang înalt ai Procuraturii Generale și ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în cadrul procesului de verificare a integrității acestora, în conformitate cu criteriile stabilite de Legea nr. 252/2023.
- Marți, 22 iulie, ora 16:30, va fi audiat Sergiu Russu, adjunct al Procurorului General interimar.
- Vineri, 25 iulie, ora 16:00, în fața Comisiei va apărea Victor Furtuna, Procuror-șef interimar al PCCOCS.
Ambele audieri vor avea loc la Institutul Național al Justiției și sunt deschise publicului, inclusiv reprezentanților societății civile, mass-mediei și altor persoane interesate, scrie Realitatea.MD.
„Comisia a analizat dosarele celor doi procurori, care includ declarațiile de avere și interese personale din ultimii cinci ani, informații despre rude apropiate care ocupă funcții publice, chestionarele privind integritatea etică, dar și informații colectate de la autorități și instituții publice, entități private, inclusiv date colectate din sisteme informaționale. Aceasta pentru a evalua respectarea criteriilor de integritate financiară și etică de către subiecți”, informează Comisia.
Pentru a clarifica eventuale neclarități, Comisia a transmis fiecărui procuror patru runde de întrebări scrise, oferindu-le totodată posibilitatea să prezinte dovezi suplimentare. Audierile publice le permit membrilor Comisiei să adreseze întrebări directe și să discute aspecte neclare, iar procurorii au posibilitatea de a argumenta poziția lor, precum și de a completa dosarul de evaluare cu probe.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.