CSP va numi, marți, un interimar la conducerea Procuraturii Anticorupție

Astăzi este ultima zi a Veronicăi Dragalin la Procuratura Anticorupție. Consiliul Superior al Procurorilor urmează să numească, marți, 4 martie, un șef interimar la conducerea instituției. Numirea urmează să aibă loc la două săptămâni de când Dragalin și-a anunțat demisia în urma controverselor legate de lichidarea PA și a PCCOCS și crearea unei singure procuraturi specializate.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 3 martie 2025, 16:30
VD

Veronica Dragalin, care a deținut funcția de șef al Procuraturii Anticorupție din august 2022, și-a depus cererea de demisie în 19 februarie. Dragalin a criticat Legea privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate, pe care a calificat-o drept un atac asupra sistemului justiției, scrie Ziua.MD.

„Nu pot cu bună conștiință să continui să fiu șef al Procuraturii Anticorupție știind că munca pe care am depus-o ar putea fi anulată de o lege care va face mai greu, dacă nu imposibil, să investigăm corupția la cele mai înalte nivele. Acest proiect de lege subminează progresul pe care l-am făcut, compromite independența justiției și slăbește capacitatea țării noastre de tragere la răspundere penală pe cei aflați la putere care încalcă legea. Prin aprobarea acestei legi transmiteți mesajul că justiția poate fi influențată din capricii politice, transmiteți către toți procurorii că ce cei care își asumă reponsabilități pot fi înlăturați, transmiteți mesajul către cetățenii din diasporă că nu merită să te întorci acasă”, a declarat Dragalin în ziua în care și-a anunțat demisia.

Anterior, Veronica Dragalin a emis o declarație cu mai multe obiecții referitoare la proiectul PAS privind crearea PACCO. Potrivit lui Dragalin, documentul reprezintă un pericol pentru securitatea națională și va „pune pe pauză” un șir de dosare de rezonanță.

(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția

Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.