(FOTO) Un polițist s-a răsturnat cu BMW-ul, la Drochia
Un bărbat a ajuns la spital, după ce automobilul cu care se deplasa a derapat de pe traseu și s-a răsturnat. Accidentul a avut loc ieri-dimineață, în jurul orei 07:30, pe traseul R7, în proximitatea localității Chetrosu, din raionul Drochia, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.
În accident a fost implicat un automobil de marca BMW, la volanul căruia se afla un subofițer din cadrul Direcției de Patrulare Nord a INSP. Acesta ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu, s-a răsturnat și s-a izbit în niște copaci de pe acostament.
În urma accidentului, mașina a fost grav avariată, iar polițistul s-a ales cu mai multe traumatisme, printre care o fractură a mâinii stângi și a fost transportat la Spitalul raional Drochia pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar.
Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
(VIDEO) Momentul în care un BMW intră cu viteză într-un autobuz, la Stăuceni. Sunt victime
UPDATE // În momentul producerii accidentului, BMW-ul se deplasa cu viteză excesivă. Momentul a fost surprins de camera de bord a altui automobil implicat în trafic, iar imaginile au fost expediate către PulsMedia.MD.
Copilă spulberată de o mașină, pe trecerea de pietoni, la Hîncești
O fetiță de 9 ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni de pe strada 31 August din Hîncești. Cazul a fost înregistrat joi, 21 octombrie.
UPDATE // Tragedia din sectorul Botanica. Șoferul„greu de găsit” la mai bine de 12 ore de la producerea accidentului mortal
UPDATE // La mai bine de 12 ore de la producerea accidentului mortal, produs în seara de 21 octombrie pe bulevardul Dacia, șoferul care se afla la volanul automobilului de model Skoda încă nu a fost identificat. Precizarea a fost făcută pentru Realitatea.md de Șefa Secției Comunicare și Protocol a Poliției Naționale, Diana Fetco.