Instanța a anulat hotărârea CEC prin care Partidul „Moldova Mare” nu a fost admis în alegeri

Curtea de Apel Centru a anulat hotărârea Comisiei Electorale Centrale din 23 august, prin care Partidul Politic „Moldova Mare” nu a fost admis în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Totodată, instanța a dispus ca dosarul formațiunii, conduse de Victoria Furtună, să fie reexaminat de către CEC, transmite IPN.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 26 august 2025, 18:47
Instanța a anulat hotărârea CEC prin care Partidul „Moldova Mare” nu a fost admis în alegeri

Decizia vine după ce CEC a respins înregistrarea partidului „Moldova Mare” motivând că lista de candidați nu respectă criteriul de gen. Situația a apărut după excluderea unui candidat condamnat pentru violență în familie, fapt ce a schimbat proporția de reprezentare între femei și bărbați sub pragul legal de 40%.

Victoria Furtună a criticat decizia CEC, susținând că partidul său a fost tratat incorect. „Sunt acțiuni tendențioase ale Comisiei Electorale Centrale față de un partid patriotic”, a declarat politiciana.

De cealaltă parte, președinta CEC, Angelica Caraman, a respins acuzațiile și a menționat că instituția respectă cu strictețe procedurile legale.

Hotărârea Curții de Apel nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de trei zile.

(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția

Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.