(FOTO) Trei persoane se zbat între viață și moarte, în urma unui grav accident cu BMW, la Drochia
Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital, după ce automobilul cu care se deplasau a fost implicat într-un accident rutier. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 03:37, pe drumul care face legătura dintre localitățile Chetrosu și Zgurița, din raionul Drochia, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor, în accident a fost implicat un automobil de marca BMW, la volanu căruia se afla un șofer în vârstă de 41 de ani. Acesta s-ar fi deplasat cu viteză excesivă când a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-ar fi răsturnat.
În urma impactului, șoferul și cei doi pasageri ai săi, originari din localitatea Popeștii de Jos, cu vârste de 31 de ani și respectiv 34 de ani, au rămas blocați între fiarele contorsionate ale mașinii.
Cei trei au fost descarcerați și au fost transportați la spital în stare gravă fiind internați în secția de reanimare.
Chișinăuian, reținut de CNA. Ar fi primit mii de euro și lei pentru soluționarea unor probleme imobiliare și a unui litigiu civil
Un bărbat din Chișinău a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii anticorupție, într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit de la alt bărbat, în mod repetat și ilegal, mijloace financiare pentru soluționarea unor probleme imobiliare și a unui litigiu civil.
(VIDEO) Samsar de droguri la 16 ani, în Chișinău. Polițiștii au găsit mefedronă în casa adolescentului
Polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani documentează activitatea infracțională a unui minor de 16 ani, suspectat de distribuirea substanțelor interzise pe teritoriul capitalei.
(VIDEO) Bărbat din Ialoveni, reținut pentru trafic de droguri în valoare de peste 250.000 de lei
Ofițerii Direcției investigații „Centru” și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 36 de ani, din Ialoveni, suspectat de procurarea și comercializarea drogurilor în cantități deosebit de mari, prin intermediul aplicației mobile Telegram.