Cisternă cu nereguli la numărul de identificare, depistată la vama Leușeni. Șoferul susține că a cumpărat-o în această stare

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au depistat nereguli privind amplasarea numărului de identificare VIN pe șasiul unei cisterne, în timpul controlului la trecerea frontierei efectuat în PTF Leușeni, pe sensul de intrare în Republica Moldova.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 27 octombrie 2026, 19:22
Cisternă

Cazul a fost înregistrat la data de 25 octombrie 2026, în urma verificării unui autocamion de model DAF, înmatriculat în Ungaria, care tracta o cisternă Lakeland Tankers, cu numere de înmatriculare britanice. La volan se afla un cetățean moldovean, în vârstă de 57 de ani, care a declarat că nu cunoștea despre neregulile depistate și că a achiziționat remorca în această stare.

Pe numele șoferului a fost întocmit un proces-verbal de constatare a faptei, iar unitatea de transport a fost indisponibilizată pe teritoriul punctului de trecere a frontierei Leușeni, urmând să fie supusă unei expertize tehnice.

Cazul este cercetat în continuare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Poliția de Frontieră recomandă conducătorilor auto să verifice starea și conformitatea elementelor de identificare ale mijloacelor de transport, precum și corespunderea acestora cu datele înscrise în documentele de înmatriculare.

Promo-LEX cere sprijin financiar, juridic și medical pentru victimele persecutate în regiunea transnistreană

Asociația Promo-LEX cere ca Fondul de convergență să prevadă sprijin pentru victimele persecutate în regiunea transnistreană, inclusiv asistență juridică, reabilitare medicală și psihologică și cazare de urgență. Propunerile se regăsesc într-o opinie juridică transmisă Biroului politici de reintegrare asupra proiectului regulamentului fondului, aflat în consultare publică.

Acuzații grave după atacul cibernetic asupra sistemelor statului: Un fost șef de direcție la STISC vorbește despre posibile implicări ale serviciilor speciale străine

Înaintea alegerilor din 2025, ar fi existat acces neautorizat la sistemele Comisiei Electorale Centrale, afirmă fostul șef al Direcției Securitate Cibernetică de la Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), Victor Tătaru. Potrivit lui, ar fi vorba atât de angajați ai STISC, cât și de cetățeni străini, care ar fi reprezentanți ai unor structuri speciale.