Economia Ucrainei a crescut în 2024, în ciuda războiului cu Rusia

PIB-ul Ucrainei a crescut în ritm anual cu 3,9% în primele opt luni din 2024, a anunţat miercuri ministrul Economiei, Iulia Sviridenko, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 18 septembrie 2024, 19:48
hj5

Oficialul a adăugat că în august economia a înregistrat un avans anual de 3,5%. Un acces mai bun la electricitate în august a ajutat la stimularea creşterii economiei şi a majorat pe termen scurt încrederea companiilor şi a consumatorilor, a explicat Sviridenko. 

Sectorul transporturilor, al construcţiilor şi vânzările cu amănuntul au sprijinit evoluţia PIB-ului în primele opt luni din 2024, a declarat ministrul Economiei. 

În 2022, economia Ucrainei a scăzut cu aproximativ 29%, în urma invaziei ruseşti. 

În urma ajutorului financiar extern de miliarde de dolari, a adaptabilităţii şi rezilienţei companiilor ucrainene, economia a revenit pe creştere în 2023, înregistrând un avans de 5,3%. 

Dar anul acesta firmele sunt afectate de întreruperea alimentării cu energie, în urma intensificării atacurilor ruseşti, iar Guvernul de la Kiev se aşteaptă la o expansiune a PIB-ului de doar 3,5% în 2024.

Sursa: digi24.ro

O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei

Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.