Plus șapte ani de detenție pentru un pușcăriaș de 33 de ani, care a șantajat o femeie cu poze intime

Un bărbat de 33 ani, a fost condamnat la șapte ani de închisoare, pentru șantaj. Totodată, acesta va trebui să achite și o amendă de 70 ooo de lei.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 15 august 2024, 10:12
Bender

În perioada anului 2021, inculpatul, în timp ce se afla în Penitenciarul nr. 12 din orașul Bender, prin intermediul rețelei de socializare „Facebook” a creat un cont fals.

După care, acesta a inițiat o conversație sub pretextul unei relații de cuplu, obținând astfel fotografii intime de la o femeie.

Ulterior, acesta amenințat-o cu publicarea acestor imagini, cerând și primind de la femeie sume enorme de bani.

Victimei i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă de peste 30 000 lei. Învinuitul și-a recunoscut vina.

Agresorii care încalcă repetat ordinul de restricție ar putea ajunge la închisoare

Agresorii care încalcă repetat, cu intenție, ordinul de restricție de urgență ar putea fi pedepsiți cu închisoare. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției, care înăsprește răspunderea pentru încălcarea măsurilor de protecție a victimelor violenței în familie și modifică regulile privind monitorizarea electronică a agresorilor.