Trei persoane în judecată pentru migrație ilegală în Italia, prin falsificare a cărților de identitate ale României
Trei persoane din Călărași și Strășeni vor compărea în fața instanței pentru organizarea migrației ilegale în Italia, printr-o schemă de falsificare a cărților de identitate ale României.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS),cazul a avut loc sfârșitul anului 2021. Unul din învinuiți care muncea în Italia ar fi ademenit alți trei bărbați la muncă în Italia, în domeniul sudării țevilor. Acesta le promitea salariu de €7/oră, cazare gratuită și €10/zi pentru mâncare, cu condiția ca aceștia să muncească în baza actelor românești.
Aceștia însă nu dețineau cetățenia României. Astfel, îvinuitul cu vârsta de 26 de ani i-a direcționat la sora sa cu vârsta de 29 de ani, care-și recunoaște parțial vinovăția că pentru sume de până la €250 de euro le-ar fi promis cărți de identitate românești (fără ca cei trei să cunoască că vor primi acte false). Procurorii spun că aceasta i-ar fi transmis fotografiile prezentate de către cei trei muncitori celui de-al treilea învinuit cu vârsta de 48 de ani, pentru confecționarea actele false.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.
Victimele infracțiunilor ar putea beneficia de protecție extinsă, asistență juridică și compensații financiare de la stat
Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care urmărește consolidarea mecanismului național de protecție, asistență juridică și compensare financiară a victimelor infracțiunilor.
Schimbare în dosarul „Kuliok”: Procurorii modifică învinuirea lui Igor Dodon
Procurorii modifică învinuirea în dosarul „Kuliok”, în care este cercetat liderul socialiștilor, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut la ședința de judecată din 24 septembrie, de la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit procurorului, este necesară prezența lui Dodon în instanță pentru a-i fi înmânată ordonanța privind reviziuirea învinuirii, conform legii.