Crimă la Ocnița. Bătrân de 76 de ani, condamnat la pușcărie pentru că și-a ucis amicul de pahar
Un bătrân în vârstă de 76 de ani din raionul Ocnița a fost condamnat la 15 ani de închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru omor. Bărbatul i-a luat viața amicului de pahar, în iulie 2023.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii, crima a avut loc în noaptea de 17 iulie 2023, când acesta se afla la domiciliul său amplasat într-un sat din raionul Ocnița.
„În procesul unei cerți cu un oaspete de al său, care s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 68 de ani, i-a aplicat acestuia multiple lovituri cu pumnii și picioarele în regiunea capului, cauzându-i leziuni corporale incompatibile cu viața.Inculpatului i-a fost imputată săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (1) Cod penal – omorul intenționat. Acesta a negat că ar fi comis fapta”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale”, se arată în comunicat.
PG precizează că inculpatul are trecut infracțional, anterior fiind condamnat pentru un alt omor, pentru care și-a ispășit pedeapsa. La fel, acesta a mai fost condamnat pentru două episoade de violență în familie.
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidare și fals în acte
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Sentința a fost pronunțată în 30 septembrie 2026 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii
Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.