Aceștia au susținut că modalitatea le afectează exercitarea mandatului, însă Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul, considerând că operațiunile contestate țin de organizarea internă a Consiliului și nu produc efecte juridice externe care să justifice examinarea lor în contencios administrativ, scrie bizlaw.md.

La 9 aprilie 2026, Ion Lapteacru și Vitalie Lemne au depus o acțiune împotriva BNM și a președintei Consiliului de Supraveghere, Anca-Dana Dragu. Ei au cerut anularea parțială a procesului-verbal al ședinței din 20 martie 2026, precum și anularea măsurii privind desfășurarea ședințelor exclusiv cu prezență fizică. 

Totodată, reclamanții au solicitat ca BNM să examineze colegial modalitatea de organizare a ședințelor, prin deliberare și vot, cu respectarea procedurii legale de convocare și desfășurare a acestora. 

În argumentele prezentate instanței, Lapteacru și Lemne au susținut că impunerea prezenței fizice a fost decisă unilateral, fără o hotărâre a Consiliului de Supraveghere. Ei au invocat dreptul de a participa la ședințe, la deliberări și la vot, afirmând că modalitatea de organizare a reuniunilor le afectează exercitarea efectivă a atribuțiilor. 

Curtea de Apel Centru nu a examinat fondul disputei. Printr-o încheiere din 28 mai 2026, instanța a declarat acțiunea inadmisibilă, motivând că reclamanții nu pot revendica încălcarea unui drept printr-o activitate administrativă, în sensul Codului administrativ. 

Cei doi au atacat încheierea, susținând că instanța a interpretat restrictiv noțiunea de activitate administrativă și cea de drept vătămat. În opinia lor, faptul că nu exista o hotărâre formală a Consiliului nu excludea existența unei măsuri care le-ar fi afectat exercitarea mandatului. 

Efectuând controlul judiciar al încheierii Curții de Apel Centru, instanța de recurs a constatat că aceasta a fost emisă în concordanță cu normele de drept procedural, întrucât circumstanțele cauzei nu permit calificarea conduitei contestate drept activitate administrativă susceptibilă de control judecătoresc în contencios administrativ.  

Judecătorii susțin că, prin prisma art. 17 din Codul administrativ, drept vătămat se înțelege orice drept sau libertate stabilită de lege căruia i se aduce atingere prin activitate administrativă. Prin urmare, examinarea admisibilității acțiunii presupune verificarea cumulativă a existenței unei activități administrative susceptibile de control judecătoresc și a invocării unei vătămări care să privească un drept subiectiv propriu al reclamanților, iar nu doar exprimarea unui dezacord față de modul de organizare sau desfășurare a activității Consiliului de Supraveghere al Băncii Naționale.  

Astfel, instanța de recurs reține că organizarea și desfășurarea ședințelor Consiliului de Supraveghere în circumstanțele concrete ale cauzei, nu constituie o procedură administrativă în sensul art. 6 alin. (1) din Codul administrativ, întrucât nu întrunește condiția esențială a producerii unor efecte juridice în exteriorul autorității publice.  

Potrivit normei citate, procedura administrativă reprezintă activitatea autorităților publice cu efect în exterior, îndreptată spre examinarea condițiilor, pregătirea și emiterea unui act administrativ individual, spre examinarea condițiilor, pregătirea și încheierea unui contract administrativ sau spre examinarea condițiilor, pregătirea și întreprinderea unei măsuri strict de autoritate publică. Prin urmare, aplicabilitatea regimului juridic al procedurii administrative presupune nu doar existența unei activități desfășurate de o autoritate publică, ci și orientarea acesteia spre realizarea uneia dintre finalitățile juridice prevăzute de lege, cu repercusiuni în sfera exterioară a autorității. Deci, legiuitorul a delimitat sfera de aplicare a acesteia prin raportare la efectul exterior al activității și la finalitatea sa juridică, respectiv emiterea unui act administrativ individual, încheierea unui contract administrativ sau întreprinderea unei măsuri de autoritate publică.  

În aceste circumstanţe operațiunile care țin exclusiv de organizarea și funcționarea internă a Consiliului de Supraveghere, fără a se materializa întrun act administrativ în sensul art. 10 din Codul administrativ și care să producă efecte juridice în afara structurii respective, nu pot fi asimilate unei proceduri administrative în sensul art.6 din Codul administrativ.  

În speță, obiectul contestării îl constituie invitația la ședința Consiliului și consemnările din procesul-verbal al discuțiilor purtate a celor 6 membri prezenți la ședința Consiliului. Prin urmare conținutul discuțiilor purtate în cadrul ședinței nu exprimă, o manifestare de voință a Consiliului destinată să producă efecte juridice individuale și obligatorii în exteriorul ședinței.  

Mai mult, simpla existență a unei conduite sau a unei comunicări provenite de la Banca Națională prin intermediul Președintelui Dragu Anca-Dana, nu este suficientă pentru a o supune controlului judecătoresc în contencios administrativ, fiind necesar ca aceasta să întrunească trăsăturile unei activități administrative în sensul legii. 

În context instanța de recurs constată că invitația la ședința Consiliului, precum și discuțiile membrilor Consiliului consemnate în procesul-verbal al ședinței au vizat modalitatea practică de convocare și desfășurare a lucrărilor organului colegial. Aceste măsuri au avut un caracter organizatoric și deliberativ intern, fiind circumscrise asigurării funcționării Consiliului fără a urmări, emiterea unui act administrativ individual sau adoptarea unei măsuri cu efecte juridice externe.  

Mai mult ca atât Consiliul de Supraveghere nu a adoptat o hotărâre prin care să stabilească, să modifice sau să impună o modalitate obligatorie de desfășurare a ședințelor, cu efecte juridice directe asupra reclamanților. Conținutul procesului-verbal atestă consemnarea unor discuții, opinii și poziții exprimate în cadrul deliberărilor interne, fără ca acestea să se fi materializat într-o manifestare de voință decizională a organului colegial, aptă să modifice situația juridică a recurenților.  

Prin urmare, în absența unei hotărâri a Consiliului de Supraveghere care să consacre o anumită modalitate de organizare a ședințelor și să genereze efecte juridice în privința reclamanților, nu se poate reține că discuțiile consemnate în procesul-verbal ar fi modificat, restrâns sau suprimat drepturile ori obligațiile acestora. Nici invitația la ședință, nici consemnările aferente acesteia nu pot fi asimilate unei măsuri producătoare de efecte juridice externe exclusiv în considerarea faptului că provin de la un organ colegial al unei autorități publice. 

CSJ notează că, în aceste circumstanțe, nemulțumirea reclamanților față de modul de organizare sau desfășurare a ședinței nu este suficientă pentru a conferi operațiunilor contestate natura unei activități administrative în sensul art. 6 alin. (1) din Codul administrativ. În lipsa unei decizii cu caracter obligatoriu și a unor efecte juridice directe asupra situației lor, contestarea acestor operațiuni nu poate constitui, prin ea însăși, un temei pentru declanșarea controlului judecătoresc în contencios administrativ. O concluzie contrară ar presupune asimilarea unor simple acte de organizare și a unor manifestări de opinie din cadrul deliberărilor interne cu acte de autoritate producătoare de efecte juridice, extinzând nejustificat sfera de aplicare a contenciosului administrativ dincolo de limitele stabilite de lege.  

În aceste circumstanţe completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că, soluția emisă de către instanța de apel este una întemeiată legal şi în corespundere cu circumstanțele cauzei, or argumentele invocate în susținerea cererii de recurs sunt contrare legislației procesuale şi lipsite de relevanță. 

Decizia a fost pronunțată la 13 octombrie 2026, cu unanimitate de voturi, de completul format din judecătoarele Diana Stănilă, Ana Cucerescu și Elena Croitor. Hotărârea este irevocabilă.