Trei adolescenţi arestaţi, iar unul de 15 ani plasat în detenţie provizorie, după ce planificau un atac armat într-o şcoală privată din Danemarca
Trei adolescenţi care voiau să comită un atac armat într-o şcoală, la Kolding, în Jutland, în sudul Danemarcei, au fost arestaţi, evitându-se astfel o dramă, potrivit Danmarks Radio.
”Vineri, la 1 august, poliţia din sud-estul Jutland a primit o plângere cu privire la planificarea unui atac armat într-o şcoală, Sct. Michaels, la Kolding (sud)”, anunţă într-un comunicat poliţia locală.
Potrivit autorităţilor, nu există niciun pericol real şi concret la adresa şcolii respective sau a unor persoane în particular”.
În baza plângerii, trei monori au fost arestaţi, iar ”unul dintre suspecţii arestaţi, în vârstă de 15 ani, a fost prezentat într-o audiere preliminară cu privire la tentativă de omor şi plasat în detenţie provizorie pe o perioadă de patru săptămâni”, precizează poliţia.
În virtutea legii, ceilalţi doi suspecţi, care nu au atins vârsta la care sunt responsabili penal, nu au fost plasaţi în detenţie.
Ei au fost eliberaţi după ce au fost interogaţi, anunţă poliţia.
Părinţii elevilor şi-au exprimat îngrijorarea.
”Credeam că asta se întâmplă numai în Statele Unite”, declară Danmarks Radio Martin Brandt.
Fiul său, care are aproape aceeaşi vârstă ca suspecţii, urmează să-şi înceapă studiile în această şcoală.
”Fiul meu era la fel de şocat ca mine”, declară el.
Şcoala vizată este o instituţie privată de la Kolding, al optulea oraş în această ţară scandinavă, în care vacanţa se încheie la 11 august.
Suspecţii sunt elevi de la altă şcoală, a anunţat într-un cominicat primăria.
Sursa: news.ro
(VIDEO) Tensiuni tot mai mari între Donald Trump și Volodimir Zelenski. Relațiile dintre SUA și Ucraina, puse la încercare
Volodimir Zelenski, a declarat pentru CNN joi, 22 octombrie 2026, că tensiunile recente cu administrația Trump nu reprezintă o problemă personală, dar a avertizat că orice apropiere de Vladimir Putin ar putea „să-l facă mai puternic”. „Atitudinea mea față de Putin este foarte clară. Cred că, dacă ridicăm sancțiunile, îl vom face mai puternic. Nu este ceva personal între mine și președintele Trump și, desigur, sunt împotriva oricărei ridicări a sancțiunilor”, a spus liderul ucrainean.
Reuniune diplomatică la Istanbul: șapte miniștri de externe vor discuta despre Ucraina, Palestina și crizele din Orientul Mijlociu
Miniştrii de Externe ai şapte ţări mari din Europa şi din Orientul Mijlociu se întâlnesc vineri la Istanbul pentru a discuta despre problemele mari de securitate din regiune, declară joi o sursă diplomatică turcă AFP.
Criză majoră de securitate pe internet: inteligența artificială a descoperit vulnerabilități care amenință milioane de site-uri
Site-urile guvernamentale din Europa şi din alte părţi ale lumii au fost puse offline miercuri, după ce dezvăluirea unor vulnerabilităţi critice într-un limbaj de programare utilizat pe scară largă, descoperite cu ajutorul inteligenţei artificiale (IA), i-a determinat pe operatorii de site-uri din întreaga lume să se grăbească să-şi protejeze sistemele, relatează Reuters.