Bărbat din Ocnița, condamnat pentru organizarea migrației ilegale a trei cetățeni ucraineni

Procuratura raionului Ocnița anunță că inculpatul, în vârstă de 59 de ani, a fost pus sub învinuire pentru comiterea infracțiunii de organizare a migrației ilegale.

publicat de Anatol Chirilov
miercuri, 27 decembrie 2023, 17:33
condamnat

Potrivit acuzării, inculpatul împreună cu alte persoane neidentificate, profitând de situația vulnerabilă a trei cetățeni ucraineni cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani, care nu sunt nici cetățeni și nici rezidenți ai Republicii Moldova și în contextul stării de război a Ucrainei, declarate la 24 februarie 2022, făceau parte din categoria bărbaților cărora le-a fost interzisă părăsirea teritoriului Ucrainei, din motive de mobilizare, au organizat, în scopul obținerii unui beneficiu financiar în sumă de 5000 dolari SUA pentru fiecare, la data de 16 septembrie 2023, intrarea, șederea și tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova a celor menționați.

Astfel, după ce persoanele neidentificate au primit, în Ucraina, suma de 5000 dolari SUA de la fiecare din cetățenii respectivi, la data de 23 septembrie 2023, în jurul orelor 18:30 i-au întâlnit în preajma gării Kameneț – Podoliskii, Ucraina și până în jurul orelor 23:30 i-au condus la linia frontierei de stat cu Republica Moldova, din apropierea semnului de frontieră nr.0082, din localitatea Novoalexeevca (Ucraina) – Corestăuți (RM), unde aceștia au traversat ilegal frontiera de stat a RM. După aceasta, au fost preluați de un alt complice și conduși spre automobilul de modelul „Dacia Logan”. Inculpatul, conform sarcinilor care îi reveneau, a transportat doi bărbați în mun. Chișinău, iar pe al treilea în or.Briceni, de unde ultimii urmau să plece ulterior în altă țară.

Prin sentința Judecătoriei Edineț, sediul Central din 19 decembrie 2023, inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii imputate, aplicându-i-se pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 570 unități convenționale (28500 lei).

Cauza penală a fost examinată în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției.

Reamintim că persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată, până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Fost judecător al Curții de Apel Bălți, vizat de ANI: aproape 400 de mii de lei nejustificați

Un fost judecător al Curții de Apel Bălți nu a putut justifica aproape 400 de mii de lei din avere, în contextul unor depuneri de circa 740 de mii de lei pe platforme de jocuri de noroc în perioada 2021-2022. După ce a constatat o diferență substanțială între veniturile declarate, cheltuieli și avere, Autoritatea Națională de Integritate a solicitat în instanță confiscarea sumelor nejustificate, transmite IPN.