Magistrata Angela Bostan a trecut evaluarea externă
Comisia de Evaluare a Judecătorilor anunță că a finalizat procedura de reevaluare a judecătoarei Curții de Apel Centru, Angela Bostan, dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). În urma reevaluării, Comisia a decis promovarea judecătoarei. Raportul a fost transmis astăzi CSM-ului pentru examinare și adoptarea unei hotărâri finale.
Reevaluarea judecătoarei Angela Bostan a vizat exclusiv aspectele semnalate de CSM în hotărârea prin care a respins raportul inițial al Comisiei, care recomandase promovarea acesteia, și a dispus reluarea procedurii de evaluare. Procedura de reevaluare a inclus audierea suplimentară a judecătoarei în plenul Comisiei.
Tot astăzi, Comisia a transmis CSM-ului raportul de evaluare privind judecătorul Vitalie Budeci, de la Judecătoria Chișinău (temporar transferat la Curtea de Apel Centru), candidat pentru funcția de judecător la Curtea de Apel Centru. Conform concluziilor Comisiei, judecătorul Budeci nu îndeplinește criteriile de integritate și nu promovează evaluarea externă.
Rapoartele Comisiei nu produc efect imediat. CSM urmează să le examineze și să adopte o hotărâre privind acceptarea sau respingerea propunerilor Comisiei. Rezultatele evaluărilor sunt publice pe pagina web a Comisiei, iar rapoartele integrale vor fi făcute publice după expirarea termenului legal de contestare sau, în cazul unei contestații, după decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție.
De la începutul activității sale, Comisia de Evaluare a Judecătorilor a primit la evaluare 181 de subiecți, în baza celor trei legi care reglementează evaluarea externă:
- 64 - au demisionat sau s-au retras din concursuri,
- 4 - au promovat anterior evaluarea de tip pre-vetting,
- 94 de evaluări și 1 reevaluare au fost finalizate,
- 24 de evaluări și 6 reevaluări sunt în desfășurare.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.
Victimele infracțiunilor ar putea beneficia de protecție extinsă, asistență juridică și compensații financiare de la stat
Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care urmărește consolidarea mecanismului național de protecție, asistență juridică și compensare financiară a victimelor infracțiunilor.
Schimbare în dosarul „Kuliok”: Procurorii modifică învinuirea lui Igor Dodon
Procurorii modifică învinuirea în dosarul „Kuliok”, în care este cercetat liderul socialiștilor, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut la ședința de judecată din 24 septembrie, de la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit procurorului, este necesară prezența lui Dodon în instanță pentru a-i fi înmânată ordonanța privind reviziuirea învinuirii, conform legii.