(VIDEO) Momentul în care mai mulți oameni au fost împușcați în timpul atacului terorist din Israel
Cel puțin o persoană a murit și alte zece au fost rănite după ce un bărbat a deschis focul, duminică, 6 octombrie, în stația centrală de autobuz din orașul Beer Șeba, din sudul Israelului, i, relatează The Times of Israel. Atacatorul, care a folosit o armă de foc și un cuțit, a fost în cele din urmă împușcat mortal de forțele de ordine ajunse la fața locului.
Victima era polițistă de frontieră Tânăra ucisă în atacul terorist a fost identificată ca sergent Shira Suslik, în vârstă de 19 ani, ofițer al poliției de frontieră din Beersheba. Potrivit datelo preliminare, bărbatul înarmat a intrat într-un restaurant McDonald’s din stația centrală de autobuz și a deschis focul asupra persoanelor aflate în interior. Atacatorul împușcat mortal de forțele de ordine a fost identificat ]n persoana lui Ahmad al-Uqbi, în vârstă 29 de ani, un cetățean israelian din sudul Israelului.
Potrivit postului public Kan, agresorul este rudă cu Muhanad al-Uqbi, din același oraș beduin, care a comis un atac terorist în 2015. Atunci, și acesta a deschis focul tot în interiorul stației centrale de autobuz din Beersheba.
O femeie a murit din cauza rănilor Potrivit serviciului local de ambulanță, medicii au tratat 11 persoane rănite în urma atacului terorist. Printre acestea s-a aflat și o femeie de 25 de ani care însă a murit din cauza rănilor suferite.
Printre victimele transportate la Spitalul Soroka din Beer Șeba se numără o altă femeie, de 20 de ani, cae se află în stare gravă, și patru bărbați de 20 de ani. Aceștia au fost împușcați, dar sunt în stare stabilă.
Alte cinci persoane sunt în stare bună, după ce au fost lovite de cioburi de sticlă sau de resturi contondente. De asemenea, trei persoane sunt tratate după ce au suferit atacuri de panică, a transmis serviciul de ambulanță.
Atacul vine cu doar o zi înainte de 7 octombrie, dată la care se va marca un an de când gruparea teroristă Hamas a comis cel mai grav atac terorist din istoria Israeluluii. De altfel, armata israeliană a fost plasată în stare de alertă maximă de teama unor atacuri. Hamas și-a asumat responsabilitatea pentru un alt atac mortal, de pe 1 octombrie, dintr-un cartier din sudul orașului Tel Aviv, care s-a soldat cu șapte morți și 16 răniți.
Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU la New York
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei
Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.
Siria: Nouă morţi, în urma unui atentat cu bombă la o cafenea din Damasc
Un atentat cu bombă la o cafenea din Damasc, capitala Siriei, s-a soldat cu moartea a nouă persoane, joi, potrivit autorităţilor siriene care încearcă să aducă pacea în ţară după mai bine de un deceniu de război civil, relatează AFP.