Victor Furtună numit oficial șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale
Victor Furtuna a fost numit oficial procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Decizia a fost luată de procurorul general interimar, Alexandru Machidon, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, informează IPN.
Numirea vine după o perioadă de aproape doi ani în care Victor Furtuna a condus instituția în regim de interimat. Alexandru Machidon a felicitat noul conducător și a evidențiat rolul esențial al procuraturii specializate în combaterea criminalității organizate.
„Am încredere că domnul Victor Furtuna, în calitate de procuror-șef, va contribui la consolidarea instituției, la creșterea eficienței investigațiilor și la fortificarea încrederii cetățenilor în justiție”, a declarat procurorul general interimar.La rândul său, Victor Furtuna a spus că își va exercita mandatul cu responsabilitate și integritate. „Voi depune toate eforturile pentru a asigura o contribuție de calitate pentru un act de justiție independent, profesionist și transparent, alături de întreaga echipă de procurori PCCOCS și ofițeri detașați”, a afirmat el.
Victor Furtuna activează în sistemul procuraturii din anul 2011. De-a lungul carierei, a lucrat la Procuratura municipiului Chișinău și la Procuratura Anticorupție. În 2022, a fost numit adjunct interimar al PCCOCS, iar în ianuarie 2023 a preluat interimatul funcției de procuror-șef al instituției.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.
Victimele infracțiunilor ar putea beneficia de protecție extinsă, asistență juridică și compensații financiare de la stat
Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care urmărește consolidarea mecanismului național de protecție, asistență juridică și compensare financiară a victimelor infracțiunilor.
Schimbare în dosarul „Kuliok”: Procurorii modifică învinuirea lui Igor Dodon
Procurorii modifică învinuirea în dosarul „Kuliok”, în care este cercetat liderul socialiștilor, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut la ședința de judecată din 24 septembrie, de la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit procurorului, este necesară prezența lui Dodon în instanță pentru a-i fi înmânată ordonanța privind reviziuirea învinuirii, conform legii.