Dezacord între Elveția și SUA privind prețul avioanelor de vânătoare americane F-35

Elveția a anunțat miercuri că există un dezacord privind prețul celor 36 de avioane de vânătoare americane F-35 pe care țara europeană le-a contractat, afirmând că Statele Unite solicită Bernei să își asume costuri suplimentare legate de inflație, transmit AFP și DPA.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 25 iunie 2025, 20:07
Dezacord între Elveția și SUA privind prețul avioanelor de vânătoare americane F-35

''O reglementare a diferendului pe cale juridică fiind exclus în mod oficial, soluția trebuie să fie una negociată'', a indicat Ministerul Apărării elvețian într-un comunicat.

Potrivit autorităților de la Berna, Elveția și SUA au convenit prin contract un preț ferm. ''Acesta a fost confirmat în mod oficial, atât prin rapoartele de expertiză ale mai multor cabinete de avocați, cât și de către ambasada americană la Berna'', arată comunicatul citat.

Guvernul elvețian afirmă că prețul de achiziție a fost fixat la peste 6 miliarde de franci elvețieni (7,5 miliarde dolari). Totuși, Agenția americană de cooperare pentru apărare și securitate (DSCA) susține acum că prețul fixat reprezintă o neînțelegere și solicită costuri adiționale estimate de 650 de milioane dolari - 1,3 miliarde dolari, după cum a declarat șeful departamentului pentru înarmare din Ministerul Apărării elvețian, Urs Loher.

Guvernul elvețian ''apără validitatea prețului ferm convenit, în timp ce DSCA este de părere că Elveția trebuie să-și asume aceste costuri suplimentare implicate de inflația ridicată înregistrată în SUA în ultimii ani și de creșterea masivă a prețului materiilor prime și energiei cauzate de pandemia de COVID-19'', explică ministerul citat.

''O rupere a contractului cu guvernul american ar avea consecințe considerabile. Ea ar împiedica Elveția să garanteze securitatea spațiului său aerian și a populației sale începând din 2032, dat fiind că avioanele de luptă actuale F/A-18 ajung la finalul duratei lor de utilizare'', avertizează Ministerul Apărării elvețian.

Elveția a semnat în 19 septembrie 2022 contractul privind achiziționarea acestor avioane militare produse de grupul american Lockheed-Martin, pentru peste 6 miliarde de franci elvețieni. Livrările ar urma să înceapă în 2027.

Executivul elvețian a decis la finalul lui iunie 2021 să cumpere avioane F-35, model considerat a fi unul dintre cele mai moderne și sofisticate avioane de luptă și aflat deja în dotarea a numeroase armate europene.

În septembrie 2020, elvețienii aprobaseră un pachet de 6 miliarde de franci pentru a le permite forțelor aeriene să se doteze cu o nouă flotă, actualele aparate F/A 18 și F5 urmând să ajungă la finalul duratei de funcționare la sfârșitul deceniului.

Sursa: agerpres.ro

Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite

Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".

Primul vapor cu motorină rusească a plecat de la Primorsk spre Statele Unite, după ce Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil. Sunt 40.000 de tone și în două săptămâni ajung în America

Primul vapor cu motorină rusească a plecat spre Statele Unite. Transportul a fost organizat după ce Donald Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil în SUA. În două săptămâni, petrolierul încărcat cu 40.000 de tone de motorină ar urma să ajungă în America.