ARBI a sechestrat bunuri în valoare de peste 130 de milioane de lei

Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre, săptămâna trecută, în valoare de circa 133 de milioane de lei pe bunuri în baza unei delegații a Procuraturii Anticorupție. Este vorba despre un teren de construcții, evaluat la peste 129 de milioane de lei și o încăpere nelocativă, estimată la peste 3 milioane de lei.

publicat de Anatol Chirilov
luni, 28 august 2023, 09:16
ARBI

În perioada de raport, Agenția a elaborat 5 avize consultative și a continuat activitatea pe cele 107 delegații, recepționate de la diferiți ordonatori, care vizează 77 de cauze penale în privința a 165 de subiecți. 

Săptămâna precedentă, au fost realizate 16 expertize judiciare, numărul total al acestora, aflat în examinare, fiind de 67. Au fost transmise autorilor 19 rapoarte de expertiză anticorupție și 17 avize. Direcția generală urmărire penală a pornit 9 procese penale, iar în procedură sunt 384 dosare. 

De asemenea, a fost definitivată o analiză strategică și alta a fost inițiată de către ofițerii Direcției Analitice. Pe partea de educație anticorupție, au fost organizate instruiri pentru 3 autorități publice.

La linia națională anticorupție au fost recepționate 39 de apeluri telefonice. În penitenciare se află 4 persoane, arestate în dosarele gestionate de CNA. 

În cancelaria Centrului au fost înregistrate 1039 de materiale.

Dosarul „Frauda bancară”, în apel: apărarea lui Plahotniuc a depus 41 de cereri

Apărarea lui Vlad Plahotniuc a formulat 41 de cereri și demersuri în cadrul examinării în apel a dosarului „Frauda bancară”. În cadrul ședinței de joi, părțile și-au prezentat cererile, iar următoarea ședință, pentru continuarea cercetării judecătorești, a fost stabilită pentru 12 octombrie. Vlad Plahotniuc a participat la ședință în format online.

O cauză privind dreptul la un proces echitabil, radiată de CEDO după redeschiderea procedurii în Moldova, chiar dacă soluția CSJ a rămas nefavorabilă reclamantelor

CEDO a pronunțat decizia în cauza Avînt S.A. și Danrem-Trans S.R.L. v. Republica Moldova. În fața Curții, societățile reclamante A. și D. au susținut, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că nu au putut să-și prezinte în mod corespunzător argumentele în fața Curții Supreme de Justiție, deoarece nu cunoscuseră despre cererea de recurs formulată de către partea adversă și nu li se oferiseră posibilitatea de a o comenta.