Victor Danuța, la o ședință de lucru cu ofițerii Frontex
Șeful interimar al Direcției Regionale Est a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Victor Danuța a avut o întrevedere de lucru cu ofițerii Frontex.
În cadrul ședinței de lucru a fost abordat rolul, sarcinile și scopul contingentului Frontex în Republica Moldova.
De asemenea, a fost prezentată noua structură organizațională a Frontex și implementarea noului lanț de comandă.
Un alt aspect important abordat a fost monitorizarea și analiza implementării obiectivelor și activităților comune, în conformitate cu prevederile planului operațional și acordului de statut, în vederea eficientizării cooperării și a îmbunătățirii securității frontaliere.


Noua grilă de salarizare a judecătorilor, contestată de CSM. Ce modificări sunt cerute
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cere revizuirea prevederilor care vizează judecătorii și personalul sistemului judecătoresc din proiectului noii legi a salarizării în sectorul public, constatând că formula propusă accentuează degradarea poziției salariale a judecătorului în raport cu responsabilitatea funcției și riscă să adâncească deficitul de judecători, prin diminuarea atractivității profesiei și a capacității sistemului de a recruta și menține personal calificat.
Fost deputat, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a Blocului „Victorie”
Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță a unui fost deputat, acuzat de finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani. Potrivit procurorilor, acesta ar fi activat neoficial în interesul formațiunilor politice care fac parte din Blocul „Victorie/Победа". Conform datelor publicate pe Portalul Național al Instanțelor de Judecată, este vorba despre fostul deputat Viorel Melnic.
Evaluarea lui Ion Bulhac ajunge la Curtea Constituțională: CSJ a sesizat CC, după ce judecătorul a cerut examinarea constituționalității a trei sintagme
Curtea Supremă de Justiție a admis cererea judecătorului Ion Bulhac și a sesizat Curtea Constituțională privind trei prevederi din legea evaluării externe. Demersul vine în dosarul în care Comisia Vetting contestă decizia CSM prin care Bulhac a fost declarat promovat, după ce Comisia a stabilit de două ori că magistratul nu a trecut evaluarea.