(FOTO) UPDATE // Grav accident cu implicarea unui camion plin cu pasageri, la Drochia. O persoană a decedat
UPDATE // Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Drochia, Lilia Harea, a declarat pentru PulsMedia.MD că în total au fost răniți nouă pasageri, printre care cinci femei și patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 20 și 68 de ani. Unul dintre pasageri s-a stins din viață la spital.
Centrul Național de Asistență Medicală Prespitalicească precizează că intervenția ambulanței a fost solicitată de un trecător, după producerea accidentului. La fața locului a ajuns o echipă de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SAMU Drochia. De asemenea, au fost mobilizate suplimentar alte două echipe de asistență medicală urgentă. Echipajele au acordat îngrijiri medicale la fața locului, iar patru dintre victimele accidentului au fost transportate la Spitalul raional Drochia.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic cu aparatul Drager, rezultatele indicând că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un bărbat a murit, după ce un un automobil s-a ciocnit cu un camion plin cu pasageri. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:34, pe traseul R12, la ieșirea din orașul Drochia, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.
În accident au fost implicate două vehicule, un automobil de marca Renault și un camion de marca Gaz53.
Șoferul Renault-ului, un tânăr în vârstă de 20 de ani, în timpul deplasării a lovit din spate camionul condus de un bărbat în vârstă de 72 de ani, care transporta 12 persoane.
În urma impactului, șoferul camionului a pierdut controlul volanului, iar unitatea de transport a derapat de pe traseu și s-a răsturnat.
Din nefericire, unul dintre cei doi pasageri, un bărbat în vârstă de 42 de ani a murit pe patul de spital.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
(VIDEO) A încercat să obțină zeci de mii de lei de la o femeie de 89 de ani. Tânăr de 20 de ani, reținut la Bălți
Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Bălți, fiind suspectat că făcea parte dintr-o grupare care punea în aplicare escrocherii prin metoda „ruda implicată în accident”.
Vehicule dezmembrate și cu termenul de aflare în țară depășit, descoperite în cadrul unui control vamal
În urma unei acțiuni de control desfășurate de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, au fost depistate mai multe mijloace de transport în stare parțial dezmembrată, introduse anterior pe teritoriul Republicii Moldova sub regim vamal de admitere temporară.
(VIDEO) Zeci de mii de euro, găsiți de vameși într-o ladă frigorifică, la Leușeni
Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au deconspirat o tentativă de contrabandă cu 168.800 de euro într-un microbuz care transporta colete din Irlanda.