Chișinăuian condamnat la închisoare pentru 10 furturi, dar și pentru că a bătut un polițist

Un bărbat de 36 de ani din Capitală a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Procuratura Generală (PG) precizează că individul a primit această pedeapsă după ce a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 10 episoade de furt și aplicarea violenței față de un angajat al poliției.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 31 ianuarie 2024, 11:59
judecată

„Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la data de 16 aprilie 2021, aproximativ la ora 02:00, aflându-se pe bd. Traian, mun. Chișinău, a reacționat agresiv și a opus rezistență fizică față de polițistul în exercițiu, acțiuni manifestate prin aplicarea loviturilor cu pumnii.

Același inculpat, pe parcursul lunilor martie – mai ale anului 2021, a sustras din oficii, magazine, frizerii, automobile și alte locații, diverse bunuri, printre care telefoane mobile, portmonee de brand cu bani și carduri bancare, și alte bunuri valoarea totală a cărora se estimează la peste 100 000 lei.

În unul din cazuri, inculpatul a reușit să sustragă pe ascuns dintr-un magazin de articole din aur un pandantiv din aur la preț de 23 452 lei”, se arată în comunicatul PG.

Acuzatorii spun că în privința inculpatului a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv, pentru asigurarea punerii în executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate.

30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii

Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.