Veronica Mihailov-Moraru a avut o întrevedere cu Radu Marinescu, ministrul Justiției de peste Prut
Ministrul Justiției, Veronica Mihailov‑Moraru, a avut o întrevedere la București cu omologul său român, Radu Marinescu, pentru a consolida colaborarea dintre cele două ministere.
„România este și rămâne un partener strategic și un prieten în drumul european al Republicii Moldova. Colaborarea dintre ministerele noastre este extrem de valoroasă și se bazează pe încredere, schimb de bune practici și rezultate. Mizăm în continuare pe experiența României în procesul de aliniere legislativă la standardele UE”, a subliniat Mihailov‑Moraru.
Discuțiile au vizat noi domenii de cooperare, inclusiv eficientizarea și digitalizarea în justiție, protecția victimelor violenței domestice și pregătirea specialiștilor în investigațiile financiare.
La rândul său, ministrul Radu Marinescu a felicitat Republica Moldova pentru rezultatul alegerilor parlamentare, apreciind decizia cetățenilor ca un pas ferm spre valorile democratice și parcursul european.
Oficialul român a reafirmat sprijinul continuu în procesul de modernizare și integrare europeană, subliniind continuitatea cooperării eficiente dintre ministere.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.
Victimele infracțiunilor ar putea beneficia de protecție extinsă, asistență juridică și compensații financiare de la stat
Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care urmărește consolidarea mecanismului național de protecție, asistență juridică și compensare financiară a victimelor infracțiunilor.
Schimbare în dosarul „Kuliok”: Procurorii modifică învinuirea lui Igor Dodon
Procurorii modifică învinuirea în dosarul „Kuliok”, în care este cercetat liderul socialiștilor, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut la ședința de judecată din 24 septembrie, de la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit procurorului, este necesară prezența lui Dodon în instanță pentru a-i fi înmânată ordonanța privind reviziuirea învinuirii, conform legii.