Trimis pe banca acuzaților, după ce și-a omorât bunica cu un ciocan, la Fălești
Un tânăr de 26 de ani, învinuit de omorul bunicii sale în vârstă de 82 de ani, a fost trimis pe banca acuzaților de Procuratura Bălți, Oficiul Fălești. Procurorii au finalizat urmărirea penală și au expediat dosarul în instanța de judecată.
„Potrivit probatoriului administrat, la 22 iunie 2025, aproximativ la ora 19:00, în apartamentul comun din orașul Fălești, între învinuit și bunica sa ar fi izbucnit un conflict spontan. Astfel, tânărul, care era în stare de ebrietate, i-ar fi aplicat multiple lovituri cu un ciocan în zona capului și a corpului. În urma traumelor suferite, victima a decedat”, se arată într-un comunicat al PG.
În cadrul audierilor, inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii.
Cauza penală a fost remisă către Judecătoria Bălți (sediul Fălești) pentru examinare în fond.
Dacă va fi găsit vinovat, făptuitorul riscă pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.