Gelozia bat-o vina. Condamnat la închisoare, după ce a incendiat apartamentul în care se aflau concubina și fiica sa și a blocat ușa, la Bălți
Un bărbat din Bălți a fost condamnat la 25 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru omor. Tragedia s-a întâmplat pe 20 ianuarie 2024.
Inculpatul de 40 ani a bătut un cui și a blocat ușa camerei unde se afla fiica sa de 9 ani, apoi a blocat și ușa de la intrare în apartamentul său din Bălți, astfel, blocând accesul acestora.
„Preventiv, în perioada 03 ianuarie 2024 – 20 ianuarie 2024, în timp ce concubina sa se afla la muncă în străinătate, bărbatul a pregătit sticle cu substanțe inflamabile. La 20 ianuarie, după revenirea concubinei, a stropit podeaua holului cu benzină și a incendiat locuința. În timp ce femeia încerca să se elibereze, inculpatul i-a aplicat lovituri cu picioarele peste mâini. Femeia a decedat din cauza intoxicației”, comunică Procuratura Generală (PG).
Din fericire, fiica minoră a acestuia a reușit să scape prin fereastra camerei în care a fost blocată și să contacteze bunica pentru ajutor.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.
Agresorii care încalcă repetat ordinul de restricție ar putea ajunge la închisoare
Agresorii care încalcă repetat, cu intenție, ordinul de restricție de urgență ar putea fi pedepsiți cu închisoare. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției, care înăsprește răspunderea pentru încălcarea măsurilor de protecție a victimelor violenței în familie și modifică regulile privind monitorizarea electronică a agresorilor.
Alla Stroici a demisionat din funcția de inspector-judecător: Ce a invocat în cererea sa
Inspectoarea-judecător Alla Stroici și-a depus cererea de demisie din funcție, invocând motive personale și menționând că se află în imposibilitatea de a-și continua mandatul. CSM a aprobat demisia, iar pentru ocuparea funcției vacante urmează să fie organizat un concurs.