Patru ani și șase luni de închisoare pentru șoferul care ar fi ucis un copil de 10 ani lângă aeroport
Șoferul care ar fi lovit mortal un copil în regiunea aeroportului, pe 23 decembrie 2022, a fost sancționat cu o pedeapsă mai aspră după rejudecarea cauzei. Acesta va sta după grații 4 ani și 6 luni de închisoare în loc de 1 an și 6 luni. Totodată, trebuie să achite despăgubiri de 869.800 de lei în loc de 600.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, rejudecarea cauzei a fost dispusă de către Curtea de Apel după recursul depus de procuror, la 9 aprilie 2024. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată conform prevederilor legale.
Anterior, bărbatul a fost sancționat cu 1 an și 6 luni de închisoare cu executare, iar o altă parte a pedepsei de încă 1 an și 6 luni a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 4 ani.
Acum, acesta își va ispăși pedeapsa într-un penitenciar de tip deschis și nu va mai avea dreptul de a conduce mijloace de transport.
Amintim că potrivit învinuirii înaintate de către procurori, la 23 decembrie 2022, inculpatul conducea cu 85 km/h, dinspre strada Aeroportului spre strada Băcioii Noi, ignorând mai multe reguli de circulație. În momentul accidentului, copilul traversa strada de la stânga spre dreapta, iar șoferul l-ar fi lovit cu partea din față a mașinii. Minorul a fost transportat la spital, unde a decedat.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.