După ce au comis un atac tâlhăresc, au legat victima și au abandonat-o la -24 grade Celsius. Patru făptuitori au fost condamnați
Procuratura raionului Drochia a venit cu detalii referitor la condamnarea a patru persoane pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și răpire de persoane.
La data de 5 februarie 2023, în jurul orei 01:00, patru persoane domiciliate în raionul Drochia au fost surprinse în flagrant de către un paznic în timp ce sustrăgeau semințe de floarea-soarelui dintr-un depozit din satul Petreni, raionul Drochia. Aceștia l-au maltratat pe paznic, l-au deposedat de telefonul mobil, l-au legat la mâini și picioare, i-au pus pe cap propria geacă, l-au urcat în portbagaj și l-au abandonat în afara localității, la o temperatură de -24 grade Celsius, peste noapte. Victima, rămânând singură, a reușit să se elibereze folosind metode improvizate, a tăiat funiile și a solicitat ajutorul ambulanței, care a alertat organele de drept.
Ulterior, în zilele de 5 și 6 februarie 2023, în urma măsurile speciale de investigații efectuate, toate cele patru persoane au fost identificate și reținute.
Tuturor celor patru inculpați li s-au adus acuzații pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.188 alin.(3) lit.d) și 164 alin.(2) lit.e) și f) Cod penal.
În perioada 5 februarie 2023 - 29 ianuarie 2024, toți cei patru inculpați s-au aflat în arest preventiv, iar la data de 29 ianuarie 2024, Judecătoria Drochia, sediul Central, i-a recunoscut vinovați pentru infracțiunile imputate și i-a condamnat la câte 11 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Sentința nu este definitivă și este susceptibilă de atac la Curtea de Apel Bălți.
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidare și fals în acte
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Sentința a fost pronunțată în 30 septembrie 2026 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii
Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.