(VIDEO) Medici bătuți în Italia de rudele unei fete moarte la 23 de ani, în timpul unei operații
O tânără de 23 de ani a decedat la Spitalul „Ospedali Riuniti” din Foggia, regiunea italiană Puglia, după o intervenție chirurgicală, iar aproximativ 50 de persoane, rude și prieteni de-ai săi, au agresat personalul medical, provocând rănirea a trei medici, informează Corriere della Sera.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 4 septembrie, în secția de chirurgie toracică a spitalului, după ce Natasha Pugliese, originară din Cerignola, a murit în timpul operației.
Tânăra fusese internată din luna iunie, în urma unui accident rutier, și fusese transferată la această secție pentru a fi supusă unei intervenții delicate, care a fost considerată ultima soluție pentru a-i salva viața.
Operația, însă, nu a reușit
După anunțul decesului, aproximativ 50 de rude și prieteni de-ai fetei au ajuns la spital și s-au năpustit asupra medicilor și personalului sanitar, lovindu-i cu pumnii, palmele și picioarele.
Personalul medical, pentru a scăpa de furia celor prezenți, s-a baricadat într-o cameră. Poliția a fost chemată de urgență și mai multe echipaje au sosit la fața locului pentru a restabili ordinea, deși situația a fost dificilă de controlat.
Trei medici au fost răniți
O doctoriță a suferit o fractură la nivelul unei mâini, după ce brațul i-a fost prins într-o ușă în timpul agresiunii. Poliția a deschis o anchetă pentru a investiga cele întâmplate.
Natasha Pugliese fusese implicată într-un accident de circulație pe 18 iunie, când a fost lovită de un vehicul în timp ce se deplasa pe un trotinetă electrică în apropierea stadionului din Cerignola.
La ora 23:50, ea a fost transportată la Urgențe, iar, din cauza gravității rănilor, a fost transferată cu elicopterul la spitalul din Foggia, în primele ore ale zilei de 19 iunie.
A fost internată inițial la Terapie intensivă, iar ulterior mutată la Chirurgie toracică pentru intervenția chirurgicală.
Directorul general al ASL din Foggia, Antonio Nigri, a transmis condoleanțe familiei tinerei și solidaritatea față de personalul medical agresat, subliniind importanța eforturilor depuse de aceștia în tratarea cazurilor de politraumatism:
„Nicio formă de violență împotriva celor care își fac meseria nu poate fi tolerată”, a declarat Nigri.
Conducerea spitalului a anunțat că a demarat o anchetă internă pentru a analiza întregul parcurs medical al pacientei și pentru a clarifica circumstanțele decesului.
sursa: rotalianul.com
Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU la New York
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei
Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.
Siria: Nouă morţi, în urma unui atentat cu bombă la o cafenea din Damasc
Un atentat cu bombă la o cafenea din Damasc, capitala Siriei, s-a soldat cu moartea a nouă persoane, joi, potrivit autorităţilor siriene care încearcă să aducă pacea în ţară după mai bine de un deceniu de război civil, relatează AFP.