Ex-deputatul Constantin Țuțu, plasat în arest pentru 30 de zile
Fostul deputat Constantin Țuțu a declarat sâmbătă, 4 octombrie 2025, întrebat fiind de jurnaliști cum a reușit să traverseze frontiera când a mers în stânga Nistrului, că "am intrat legal în țară, așa cum face orice om", a declarat acesta.
Fostul deputat Constantin Țuțu a declarat sâmbătă, 4 octombrie 2025, întrebat fiind de jurnaliști cum a reușit să traverseze frontiera când a mers în stânga Nistrului, că "am intrat legal în țară, așa cum face orice om", a declarat acesta.
Constantin Țuțu a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Măsura preventivă i-a fost aplicată de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, în baza acuzațiilor înaintate de către angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) privind traversarea ilegală a graniței cu Ucraina și încercarea de a mitui un funcționar de frontieră.
PCCOCS transmite că fostul deputat este învinuit pentru două infracțiuni ce ar fi fost comise în lunile septembrie - octombrie curent: „traversarea ilegală a frontierei cu Ucraina și promisiunea unei sume de peste 14.000 de lei, în euro, unui funcționar de frontieră, pentru facilitarea traversării hotarului prin postul Vulcǎnești-Vinogradovca”.
Potrivit instanței, acesta „a fost reținut de oamenii legii la postul de trecere a frontierei, iar în buzunar i-a fost găsită și suma ce ar fi fost promisă funcționarului de frontieră - faptă calificată de Codul penal drept corupere activă”.
Iulian Timotin, avocatul lui Țuțu, a menționat, potrivit Moldova 1, că va ataca decizia în instanța superioară. Timotin a negat că clientul său s-ar fi aflat în regiunea transnistreană și a afirmat că interdicția de a părăsi Grecia aplicată acestuia a fost anulată la mijlocul lunii septembrie.
Constantin Țuțu a fost reținut pe 2 octombrie, în timp ce încerca să intre în R. Moldova dinspre Ucraina. Acesta a fost surprins pe 22 septembrie curent la Tiraspol.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.
Victimele infracțiunilor ar putea beneficia de protecție extinsă, asistență juridică și compensații financiare de la stat
Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care urmărește consolidarea mecanismului național de protecție, asistență juridică și compensare financiară a victimelor infracțiunilor.
Schimbare în dosarul „Kuliok”: Procurorii modifică învinuirea lui Igor Dodon
Procurorii modifică învinuirea în dosarul „Kuliok”, în care este cercetat liderul socialiștilor, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut la ședința de judecată din 24 septembrie, de la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit procurorului, este necesară prezența lui Dodon în instanță pentru a-i fi înmânată ordonanța privind reviziuirea învinuirii, conform legii.