Șoferul care a mușcat un polițist de ureche la Anenii Noi, condamnat la 12 ani și 4 luni la închisoare
Procurorii de la Anenii Noi au obținut aplicarea unei pedepse aspre în cauza penală de învinuire a unui tânăr de 24 de ani de comiterea mai multor infracțiuni – conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate fără a deține permis de conducere, aplicarea violenței față de o persoană cu funcție de răspundere, dar și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale.
Potrivit sentinței Judecătoriei Anenii Noi, Sediul central, din 28 februarie 2024, inculpatul a fost condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
(UPDATE) Cazul polițiștilor ultragiați, la Anenii Noi. Unul ar fi rămas fără o ureche
„Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că inculpatul, la data de 04 iunie 2023, aproximativ la ora 16:00, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, în momentul conducerii mijlocului de transport de model „Toyota Camry”, pe drumul public din s. Speia, r-nul Anenii Noi, fără a deține permis de conducere, a fost stopat pentru verificarea actelor, de către angajații din cadrul Inspectoratul de Poliție Anenii Noi. Acționând de comun acord cu al doilea inculpat în vârstă de 21 de ani, care se deplasa în automobil în calitate de pasager, cu scopul de a sista activitatea de serviciu a angajaților poliției, a devenit agresiv, adresându-se în privința funcționarilor cu cuvinte necenzurate, i-a îmbrâncit și amenințat cu violența, timp îndelungat au refuzat să prezinte actele, după care a pătruns în salonul automobilului de poliție și au distrus terminalul radio. Ulterior, când unul din polițiști a întreprins acțiuni pentru a imobiliza inculpatul, ultimul l-a mușcat pe polițist de pavilionul urechii stângi, fapt ce a condiționat șfâșierea pavilionului urechii, astfel cauzându-i polițistului, conform raportului de expertiză judiciară medico-legală vătămare corporală gravă”, se arată într-un comunicat al PG.
Al doilea inculpat, care a facilitat comiterea infracțiunii prevăzute de art.349 din Codul penal, a fost condamnat de către instanță la 1 an și 6 luni de închisoare. Acesta a fost anunțat în căutare din motivul eschivării sale de la răspunderea penală.
Peste jumătate de milion de euro din banii contribuabililor! Domnica Manole: nu este vina mea
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a respins acuzațiile potrivit cărora ar purta responsabilitatea pentru hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), prin care Republica Moldova a fost obligată să achite despăgubiri de 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL.
Parlamentul extinde structura CNA – Instituția va avea încă 150 de angajați și un al treilea director adjunct
Parlamentul a aprobat extinderea structurii organizatorice a Centrului Național Anticorupție (CNA), prin majorarea efectivului-limită al instituției cu 150 de posturi.
Părinții singuri, care au copii cu vârsta de până la 16 ani, vor putea fi antrenați în ture de noapte doar cu acordul lor scris
Concediile de maternitate și paternală vor fi incluse în categoria perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat în prima lectură de Parlament.