(DOC) Prețuri umflate aproape de două ori: O companie de fertilizanți, amendată cu peste 7,5 mil. de lei, după ce ar fi făcut înțelegeri de cartel pe piață, a pierdut procesul la CSJ
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a confirmat, la data de 16 august 2025, încălcarea legislației în domeniul concurenței de către SA „Fertilitatea - Chișinău”. Întreprinderea a fost sancționată pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială privind fixarea prețurilor de vânzare pentru produse de uz fitosanitar și fertilizanți de marca Bayer în perioada 2015–2018, se arată într-un comunicat.
„CSJ a menținut Decizia Consiliului Concurenței din 26 martie 2021, considerând-o legală, motivată și conformă cu standardul de probă necesar în materie de concurență. Prin această decizie, Consiliul a constatat existența unei practici concertate între SA „Fertilitatea – Chișinău” și alte întreprinderi active pe piață – CÎ „Agrostoc”, „Bioprotect” SRL și „Diazchim” SRL – constând în fixarea prețurilor și a altor condiții de tranzacționare pentru vânzarea produselor fitosanitare marca Bayer, scrie Unimedia.
Înțelegerile anticoncurențiale s-au realizat prin schimburi de informații sensibile între concurenți, inclusiv prin emailuri identificate în timpul inspecțiilor efectuate de Consiliul Concurenței. Aceste practici de coordonare a comportamentului pe piață constituie încălcări grave alelegislației concurențiale și se califică ca cartel dur.
Având în vedere că această practică concertată a fost calificată ca fiind nocivă atât pentru concurență, cât și pentru consumatori, aspect reținut și de către CSJ, a condus la stabilirea unor prețuri mai mari cu 28–43% pe piața din Republica Moldova, în comparație cu piețele vecine din România și Ucraina. Această situație a generat un impact negativ direct asupra consumatorilor finali, precum și asupra agenților economici autohtoni.
Ținând cont de gravitatea faptei și durata acesteia, Consiliul Concurenței a aplicat SA „Fertilitatea - Chișinău” o amendă în valoare de 7.531.622 lei, sumă care a fost deja achitată de către întreprindere”, menționează Consiliul Concurenței.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.