(DOC) CSJ respinge contestația unui procuror, candidat la funcția de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor, care nu a promovat evaluarea
Magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins joi, 29 mai, contestația depusă de procurorul Alexandru Nichita, candidatul la funcția de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor care nu a promovat evaluarea, împotriva Comisiei de evaluare a procurorilor. Astfel, procurorul Alexandru Nichita nu va fi reevaluat. Hotărârea instanței este irevocabilă.

Magistrații CSJ, Ion Malanciuc, Diana Stănilă și Oxana Parfeni, susțin că nu se regăsesc temeiuri legale de a anula decizia Comisiei de evaluare procurorilor din 03 septembrie 2024, prin care Alexandru Nichita nu a promovat evaluarea, transmite ZdG.MD.
„(…) Actul administrativ supus controlului judiciar este emis conform prevederilor legii, nefiind constatată existența unor circumstanțe care puteau duce la promovarea evaluării de către candidat, iar în cadrul procedurii de evaluare și evaluare reluată nu au fost admise erori procedurale grave de către Comisia de evaluare, care să afecteze caracterul echitabil al procedurii de evaluare, astfel că cererea de contestare depusă de Alexandru Nichita este neîntemeiată și urmează a fi respinsă (…)”, se spune în hotărârea instanței.
Completul de judecată consideră că Alexandru Nichita nu a înlăturat dubiile Comisiei de evaluare cu privire la integritatea sa etică și financiară inclusiv în partea ce ține de pretinse împrumuturi primite în anul 2016.
„(…) În declaraţia pentru anul 2016, Alexandru Nichita a raportat împrumuturi în valoare totală de 395 500 de lei, provenite de la mama sa (10 000 de euro), fiul său (80 000 de lei) și cumnatul său (95 000 de lei). Inițial, în declarația din 2016, candidatul nu a indicat niciun termen scadent pentru aceste împrumuturi, iar în declarațiile ulterioare, a precizat termene de scadență considerabil îndepărtate: 2030 pentru împrumutul de la mama sa și 2031 pentru celelalte două împrumuturi.
Această modificare ulterioară a termenelor de scadență a trezit dubiile Comisiei de evaluare, având în vedere că nu a existat o justificare coerentă care să explice de ce împrumuturile inițial fără termen au fost ulterior ajustate cu perioade atât de lungi, nejustificate de practici normale între rude (…).
În cadrul audierii, candidatul a explicat că împrumuturile au fost acordate de rude, iar aceasta ar justifica, conform opiniei sale, absența termenelor de scadență. Cu toate acestea, argumentul invocat nu poate fi acceptat în contextul reglementărilor existente și al standardelor de transparență financiară aplicabile (…)”, se spune în document.
„Nu întrunește criteriile de integritate etică și financiară”
În septembrie 2024, Comisia de evaluare a procurorilor anunța că a finalizat evaluarea procurorului Alexandru Nichita, candidat la funcția de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Comisia a decis în unanimitate că Alexandru Nichita nu întrunește criteriile de integritate etică și financiară prevăzute de Legea nr. 26/2022, prin urmare, nu promovează evaluarea. Ulterior, procurorul a contestat decizia Comisiei.
Detalii despre activitatea procurorului
Alexandru Nichita și-a început cariera de procuror în 2010, ocupând fotoliul de șef al Secției investigații financiar economice. În 2014, acesta a fost numit în funcția de Șef interimar de Direcție în cadrul Procuraturii Generale (PG). Doi ani mai târziu, acesta a devenit șef-interimar al Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății în cadrul PG. Peste un an, Consiliul Superior al Procurorilor a propus Procurorului General numirea lui Nichita în funcția de procuror-șef în cadrul aceleiași direții, pentru un mandat de 5 ani.
În martie 2022, Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat interimatul funcției de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, șef al Oficiului Ciocana, dispus lui Alexandru Nichita prin ordinul Procurorului General interimar nr.426-p din 15 martie 2022.
ZdG a scris în 2017 despre casa nedeclarată a lui Alexandru Nichita, pe atunci interimar al funcției de șef al Direcţiei politici, reforme şi protecţia intereselor societăţii de la Procuratura Generală și care anterior, pe parcursul a cinci ani, a condus Secţia investigaţii financiar-economice şi Direcţia investigaţii generale. În perioada respectivă, procurorul a reuşit să-şi ridice un imobil de lux, pe care nu-l declara în actele cu privire la venituri şi proprietate. „Casa e nefinisată. De asta nu am declarat-o”, explica Alexandru Nichita.
Scandalul corupției din Biroul Vamal Centru. Unul dintre șefii reținuți, trimis în arest la domiciliu
Șeful Direcției Regionale Vamale „Centru”, Iurie Gorea, rămâne în arest preventiv, în timp ce șeful Postului Vamal Căușeni, Cristian Olărescu, a fost plasat în arest la domiciliu. Potrivit surselor NordNews, decizia a fost luată astăzi, 30 mai, de Curtea de Apel Bălți, care a examinat cererile privind modificarea măsurilor preventive.
S-a modificat componența completelor de evaluare în cadrul Comisiei de Evaluare a Judecătorilor
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a decis reconstituirea completelor de evaluare A și B, desemnate să evalueze anumite categorii de judecători în temeiul Legii 252/2023. Decizia, adoptată în cadrul ședinței Comisiei, are scopul de a asigura uniformitate în evaluarea faptelor pe parcursul procesului de evaluare.
Se caută director și adjunct pe domeniul detenției la Administrația Națională a Penitenciarelor
Ministerul Justiției caută director și director adjunct (domeniul detenție) pentru Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 13 iunie 2025, ora 17:00.
Comentarii facebook