O femeie și-a ucis concubinul în timp ce consumau alcool
La 12 mai 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Edineț. Potrivit sentinței, o femeie de 44 de ani, a fost recunoscută vinovată de violență în familie, care s-a soldat cu decesul victimei (art. 201/1 alin.(4) din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 13 ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis pentru femei.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpata, fiind în relație de concubinaj cu victima, care s-a dovedit a fi un bărbat de 48 de ani, la data de 24 decembrie 2022, pe timp de seară, au mers împreună în ospeție la un prieten comun, într-un sat din raionul Edineț, pentru a serba ziua de naștere a victimei.
După ce au consumat alcoolul, în urma unui conflict apărut spontan, femeia i-a aplicat o lovitură cu un cuțit de bucătărie în zona coapsei drepte concubinului său.
Urmare a leziunilor corporale suportate, victima a decedat în scurt timp, la fața locului.
Inculpata a pledat nevinovată.
În privința acesteia a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.
FLYONE, despre descinderi: O încercare nereușită de a justifica acțiunile de abuz și intimidare
FLYONE consideră că informațiile prezentate public de Procuratură după perchezițiile desfășurate la sediul companiei, la domiciliile fondatorilor și ale unor angajați nu reflectă obiectul real al acțiunilor procesuale și creează o imagine distorsionată asupra activității companiei.
UARM convoacă ședință extraordinară a Consiliului după ce Curtea de Apel Centru a anulat o prevedere din Statutul profesiei de avocat
Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova (UARM) se va întruni în ședință extraordinară pe 2 octombrie 2026, la ora 10:30. Ședința a fost convocată după ce, astăzi, Curtea de Apel Centru a anulat o prevedere din Statutul profesiei de avocat privind verificarea și constatarea stărilor de incompatibilitate.