CSM l-a desemnat pe Ion Malanciuc judecător la Curtea Constituțională
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) l-a desemnat pe Ion Malanciuc în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de șase ani. Decizia a fost votată astăzi de CSM, cu votul a 11 membri. În cadrul ședinței, CSM a declarat admisibil dosarul judecătorului Ion Malanciuc, singurul candidat înscris în concurs, și a desfășurat etapa interviului.
Malanciuc a prezentat membrilor CSM o sinteză a parcursului său profesional, precum și viziunea asupra dezvoltării instituționale a Curții. Acesta a reiterat că provocarea de bază a Curții Constituționale rămâne contextul regional și riscurile externe, inclusiv cele care se răsfrâng asupra țării noastre.
„Eu, fiind judecător, inclusiv judecător care examinează dosarele de securitate, cunosc mai multe detalii despre ceea se întâmplă, ce riscuri există, ce provocări. Și, în acest context, evident că efortul Curții Constituționale trebuie îndreptat spre păstrarea orânduirii constituționale, așa cum este descris în Constituție. În același timp, ținând cont de riscurile existente, apare inevitabil o problemă de soluționare a chestiunii proporționalității. Adică, trebuie să găsim balanța ideală dintre drepturile personale ale cetățeanului și interesele publice. Și cred că asta este provocarea de bază. Până la ziua de azi, în viziunea mea, Curtea Constituțională se descurcă și sper că asta o să continue și mai departe”, a spus Ion Malanciuc în fața membrilor CSM.
Președintele CSM, Sergiu Caraman, a anunțat că, deși legea nu prevede obligativitatea vettingului pentru judecătorii Curții Constituționale, Ion Malanciuc urmează să fie evaluat de Colegiul de evaluare și selecție al CSM, procedura fiind deja inițiată.
Sergiu Caraman a amintit că CSM a prelungit concursul pentru depunerea candidaturilor pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională, după ce un singur candidat și-a depus dosarul, însă rezultatul a fost același.
Menționăm că Ion Malanciuc activează în domeniul justiției din anul 2002, de când a obținut licența de avocat. În perioada 2000–2018, el a fost lector la Universitatea de Stat din Moldova, la Catedra de Drept Civil. În perioada februarie - decembrie 2011, a fost consilier în Cabinetul ministrului Justiției. În prezent, ocupă funcția de judecător la Judecătoria Criuleni, sediul Dubăsari, iar din 2023 a fost transferat temporar la Curtea Supremă de Justiție.
Amintim că, recent, prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că Guvernul îi va numi la Curtea Constituțională pe actuala președintă a instituției, Domnica Manole, și pe fostul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco.
Totodată, Igor Grosu a declarat că Parlamentul îi va înainta pe Liuba Șova și Nicolae Roșca pentru un nou mandat la Curtea Constituțională.
Mandatul a cinci dintre cei șase judecători la Curtea Constituțională expiră în luna august curent.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.