Tânăr de 29 de ani condamnat la pușcărie pe viață pentru dublu omor, la Ungheni. Una dintre victime - înjunghiată de 50 de de ori, alta ucisă cu bâta

Un bărbat de 29 de ani a fost condamnat la detențiune pe viață, fiind recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor de omor și violență în familie. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Ungheni. Avocații inculpatului au contestat sentința, cerând o pedeapsă mai blândă, însă solicitarea lor a fost respinsă ca nefondată.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 7 februarie 2024, 10:19
pușcărie

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, condamnatul, la 8 august 2023, în intervalul orelor 02:00 – 06:00, fiind în stare de ebrietate alcoolică avansată, aflându-se la domiciliul consătenei sale în vârstă de 47 de ani, urmare a unui conflict, intenționat, cu un cuțit de bucătărie, a înjunghiat-o de 50 de ori, aplicând loviturile în diferite regiuni ale corpului. În rezultat, a survenit decesul victimei.

„Tot el, trei luni mai devreme, într-o noapte, aflându-se la domiciliul mamei sale din raionul Călărași, fiind sub influența băuturilor alcoolice, i-a aplicat tatălui său vitreg câteva lovituri cu o bâtă din lemn în regiunea capului și corpului, cauzându-i, conform raportului de expertiză judiciară medico-legală, vătămări corporale ușoare”, se arată în comunicat.

Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, însă poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție.

30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii

Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.