Doi indivizi trimiși după gratii pentru omor și viol într-un subsol din Chișinău
Doi bărbați din Edineț și Strășeni, cu vârste de 30 și 39 de ani, au fost trimiși în judecată pentru omor și viol. Aceștia locuiau într-un subsol din Chișinău, împreună cu victima, pe care au bătut-o mortal, precum și cu tânăra care a fost ulterior violată de principalul învinuit care anterior a fost judecat pentru transmiterea drogurilor și pentru furt, iar în 2022 își ispășise pedeapsa.
Procuratura Generală (PG) anunță că omorul a avut loc în luna martie 2024 după ce persoanele au consumat aproximativ doi litri de spirt. Între cei doi învinuiți trimiși acum în judecată a izbucnit un conflict, care a degenerat într-o bătaie cruntă aplicată victimei. În cele din urmă, principalul învinuit i-a aruncat un borcan în cap.
„Dimineața, aceștia au observat că bărbatul cu vârsta de 37 de ani, pe care l-au bătut cu mâinile și picioarele peste cap, în piept și regiunea gâtului a decedat. Ca să-și ascundă urmele, învinuiții au mutat corpul neînsuflețit într-o altă încăpere a subsolului, după care l-au învelit într-o pătură, l-au stropit cu clor și înălbitor ca să prevină răspândirea mirosului, precum și au camuflat corpul cu nisip.Ulterior, corpul neînsuflețit a fost depistat în luna mai 2025 de către angajații Poliției, cu pornirea urmăririi penale sub conducerea procurorilor”, transmite PG.
Tinerele care locuiau împreună cu aceștia în subsol s-au mutat de teamă să nu devină și ele victime, întrucât erau bătute periodic.
„La aproximativ două luni de la comiterea omorului, principalul învinuit a venit la acestea care adormiseră sub un arbore dintr-o poiană. Acesta a trezit-o pe victima cu vârsta de 29 de ani lovind-o și a târât-o de mână timp de aproximativ 10 minute într-o altă locație, după care cu aplicarea forței fizice a violat-o.Urmare a investigațiilor penale de comun cu ofițerii de Poliție, cei doi au fost reținuți, iar la solicitarea procurorilor oficiului Râșcani al Procuraturii municipiului Chișinău aceștia au fost plasați în arest preventiv, unde se află și acum, în stadiul examinării dosarului penal în judecată. Potrivit Codului penal, omorul comis de două sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenție pe viaţă, iar actul sexual neconsimțit pe care principalul învinuit l-a avut cu tânăra victimă se pedepsește cu închisoare de până la 7 ani. Urmează ca Judecătoria Chișinău să examineze dosarul penal și probele prezentate de procurori, timp în care cei doi beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, mai transmite instituția.
CSP critică proiectul noii legi a salarizării: discrepanțe între procurori și judecători
Consiliul Superior al Procurorilor nu susține proiectul noii legi a salarizării în sectorul public, motivând că acesta nu ține cont de particularitățile sistemului procuraturii. Potrivit CSP, documentul, pe care l-a avizat negativ, prevede reducerea unor coeficienți de salarizare, diminuarea sporurilor și a premiilor anuale, precum și menținerea discrepanțelor salariale dintre procurori și judecători.
PromoLEX: Dosarul fostului director al SIS, Vasile Botnari, restituit procurorului pentru reluarea urmăririi penale
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis în parte, la 15 iunie 2026, demersul procurorului în dosarul fostului director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari. Instanța a dispus restituirea cauzei Procuraturii municipiului Chișinău pentru reluarea urmăririi penale. Dosarul ține de transferul extralegal, din septembrie 2018, a cinci profesori de la Liceul Orizont către Turcia. P
Cei trei polițiști de la IP Botanica, reținuți de CNA, trimiși pentru 30 de zile la Penitenciarul Nr.13
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorilor și a emis mandate de arest preventiv pentru 30 de zile pe numele celor trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, reținuți recent de Centrul Național Anticorupție (CNA).