Iranul confirmă moartea unui important comandant militar, rănit în timpul bombardamentelor israeliene în 17 iunie
Armata iraniană a confirmat miercuri moartea unui important comandant militar, Ali Shadmani, care fusese rănit grav în timpul unei lovituri aeriene israeliene efectuate în 17 iunie, transmit AFP și Reuters.
''Generalul Ali Shadmani, comandantul cartierului general central al Khatam al-Anbiya (afiliat Gărzii Revoluționare), s-a alăturat rândurilor martirilor decedând ca urmare a rănilor grave suferite în timpul bombardamentului efectuat de regimul sionist agresor'', a indicat un comunicat al acestui comandament, citat de agenția oficială de presă IRNA.
Moartea lui Ali Shadmani a fost anunțată în 17 iunie de armata israeliană, care l-a prezentat drept comandantul militar iranian cu cel mai înalt rang și personalitatea cea mai apropiată de ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei. Forțele israeliene au precizat că Shadmani decedase în timpul unei lovituri nocturne asupra unui ''centru al comandamentului din inima Teheranului''.
Ali Shadmani își preluase funcția în 13 iunie după ce predecesorul său, Gholam Ali Rashid, decedase în timpul primelor bombardamente lansate de Israel.
Autoritățile iraniene îi vor aduce un omagiu în timpul funeraliilor naționale ce vor fi organizate sâmbătă la Teheran pentru comandanții militari și oamenii de știință uciși în timpul conflictului de 12 zile încheiat marți prin intrarea în vigoare a unei încetări a focului inițiate de președintele american Donald Trump.
Forțele israeliene au lovit începând din 13 iunie ținte strategice din interiorul Iranului, în timp ce Teheranul a răspuns cu atacuri cu rachete și drone în special asupra orașelor israeliene Tel Aviv și Haifa. La scurt timp după primul atac israelian, Iranul a respins acuzația conform căreia era pe punctul de a produce o armă nucleară, reafirmând că programul său nuclear are exclusiv un caracter civil.
Sursa: agerpres.ro
Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite
Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".
Kremlinul anunţă negocieri directe cu Ucraina, mediate de SUA, la începutul lui noiembrie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite
Negocieri directe între Rusia şi Ucraina, mediate de către Statele Unite, sunt ”prevăzute” în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), anunţă vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.
Primul vapor cu motorină rusească a plecat de la Primorsk spre Statele Unite, după ce Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil. Sunt 40.000 de tone și în două săptămâni ajung în America
Primul vapor cu motorină rusească a plecat spre Statele Unite. Transportul a fost organizat după ce Donald Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil în SUA. În două săptămâni, petrolierul încărcat cu 40.000 de tone de motorină ar urma să ajungă în America.