Accident grav în București. Un șofer a murit după ce mașina sa a fost lovită de tramvai. Vatmanul a ieșit pozitiv la DrugTest
Un șofer a murit după ce mașina pe care o conducea a fost lovită din plin de un tramvai condus de un bărbat care a ieșit pozitiv la DrugTest. Accidentul a avut loc în Sectorul 5 din Capitală, pe șoseaua Progresului. În zonă circulația este restricționată.
Şoferul unui autoturism a decedat în urma unui accident produs, joi dimineaţă, pe şoseaua Progresului din Sectorul 5, după ce a a intrat în coliziune cu un tramvai.
Vatmanul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultând indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a substanţelor psihoactive.
„Din informaţiile preliminare, conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe şoseaua Progresului dinspre Calea 13 Septembrie către Calea Rahovei ar fi efectuat virajul la stânga peste calea de rulare a tramvaiului, moment în care a intrat în coliziune cu un tramvai ce se deplasa în aceeaşi direcţie”, informează Brigada Rutieră.
În urma accidentului de circulaţie, conducătorul autovehiculului a rămas încarcerat, iar după extragere a fost constatat decesul acestuia.
Se efectuează cercetarea la faţa locului pentru determinarea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul.
„Conducătorul tramvaiul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0. În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a substanţelor psihoactive”, arată sursa citată.
Vatmanul va fi dus la sediul INML pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanţe interzise.
Circulaţia tramvaielor pe şoseaua Progresului este restricţionată pe ambele sensuri de deplasare.
Sursa: digi24.ro
Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU la New York
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei
Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.
Siria: Nouă morţi, în urma unui atentat cu bombă la o cafenea din Damasc
Un atentat cu bombă la o cafenea din Damasc, capitala Siriei, s-a soldat cu moartea a nouă persoane, joi, potrivit autorităţilor siriene care încearcă să aducă pacea în ţară după mai bine de un deceniu de război civil, relatează AFP.