BREAKING NEWS

Președintele CSP: „Ne-am propus să revizuim regulile procesuale ce vizează desfășurarea concursului pentru șefia PG”

Regulamentul de selectare a noului procuror general ar urma să fie revizuit pentru a ajunge la o formulă mai clară în ceea ce privește evaluarea candidaților. Cel puțin așa a declarat președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, în cadrul unei emisiunii la un post privat de televiziune apropiat guvernării.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 11 martie 2024, 08:05
Obadă

Noi ne-am propus să revizuim regulile procesuale ce vizează desfășurarea concursului, în special subiectul privind evaluarea candidaților. Este important de a avea reguli mai clare. Se propune regula medianei, excluderea maxim/minim dacă decalajul este prea mare în coraport cu ceilalți membri ai CSP care au oferit punctaj la criterii. Nu știu, poate prin votul majorității să fie exclusă fișa evaluatorului care nu rezonează cu opinia relativă a majorității”, susține Obadă.

Președintele CSP a mai precizat că săptămâna viitoare se va lucra la regulament, deși nu crede că sunt necesare intervenții tranșante.

„La moment avem prevederile legale care prescriu acordarea punctajului. Avem în lege, de asta suntem ținuți să definitivăm în regulament cum aplicăm și cum evaluăm candidatul”, a precizat președintele CSP.

Obadă s-a expus și asupra proiectului de lege înregistrat în Parlament cu privire la desemnarea procurorului general în baza votului majorității membrilor Consiliului Superior al Procurorilor. 

„Formula care s-a propus este una rudimentară și destul de lacunară. Se propunea prin vot. Prin vot, validarea/invalidarea candidatului nu este clară departajarea, cum apreciezi fiecare candidat. Și sunt mai multe criterii: experiență, motivație, obiective trasate. După mine nu este cel mai bun mecanism. Eventual s-ar propune un control dublu. Ar putea fi aplicat punctajul, în dependență de obiectivele prevăzute în lege și ulterior validarea prin vot. Ar fi poate mai valabil. Acest proiect propus are logica sa, dar are și neajunsurile sale. Eu susțin clarificarea mecanismului de evaluare. Modificarea Legislativă nu știu dacă este justificată. După mine, mult mai necesară ar fi modificarea regulamentului, dar cu reguli destul de clare. Să excludem orice posibilitate de trișare sau de a influența cumva rezultatul final. Modifici regulamentul și îți asumi desfășurarea concursului”, a conchis Dumitru Obadă.

Pe 28 decembrie, majoritatea parlamentară a votat în prima lectură simplificarea procedurii de alegere a procurorului general. Acesta ar urma să fie ales din cei care vor obține majoritatea voturilor din partea Consiliului Superior al Procurorilor. Până acum, acesta era ales după cel mai mare punctaj oferit de membrii CSP după etapa interviu. 

Proiectul privind procedura de selecție a procurorului general a fost criticat de mai multe ONG-uri. În declarația semnată de 17 organizații non-guvernamentale este menționat că proiectul votat la 28 decembrie 2023, în prima lectură de Legislativ, „reduce din transparența și meritocrația procesului de selectare a procurorului general și reprezintă un regres față de situația existentă”.

Ulterior, proiectul respectiv a fost exclus de pe ordinea de zi a ședinței din 18 ianuarie a Parlamentului. Solicitarea a fost făcută în plen de autorul proiectului, deputatul PAS, Igor Chiriac.